Antena Meniu Search
x

Caz ireal descoperit de poliţiştii din Alba: 6 migranţi, ascunşi în cuşti sudate sub TIR-uri pentru a fi trecuţi graniţa. Zece persoane, arestate preventiv

Zece persoane au fost arestate preventiv, după ce au ascuns în cuști sudate sub șasiul autoutilitarelor cetățeni din Bangladesh, pentru a-i trece fraudulos frontiera cu Ungaria, informează Mediafax.

de Redactia Observator

la 04.08.2023, 18:18

Caz ireal descoperit de poliţiştii din Alba: 6 migranţi, ascunşi în cuşti sudate sub TIR-uri pentru a fi trecuţi graniţa. Zece persoane, arestate preventiv

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Alba a dispus vineri arestarea preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile. Este vorba despre 10 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat și trafic de migranți, în formă continuată.

Migranţii trebuiau să ajungă în Austria

„S-a reținut faptul că în perioada ianuarie – iunie 2023, inculpații au desfășurat activități de racolare, îndrumare, transportare și adăpostire a mai multor migranți, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României, cu Ungaria, pentru a obține foloase patrimoniale importante. Pe durata transporturilor, migranților li s-au pus în pericol viața și sănătatea, întrucât erau adăpostiți în cuști metalice sudate sub șasiul autoutilitarelor. În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost identificate și ridicate sisteme informatice, telefoane mobile, înscrisuri și sume de bani”, potrivit DIICOT.

IGPR anunța la începutul lunii iunie că, din cercetări, a rezultat că șase migranți ar fi fost preluați din Alba Iulia, unde se aflau cu viză legală de muncă, pentru a fi trecuți fraudulos frontiera, urmând să ajungă în Austria, contra sumei de 3.000 de euro/migrant.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Cum vă petreceţi Floriile?

Observator » Evenimente » Caz ireal descoperit de poliţiştii din Alba: 6 migranţi, ascunşi în cuşti sudate sub TIR-uri pentru a fi trecuţi graniţa. Zece persoane, arestate preventiv