Antena Meniu Search
x

Video Ce trebuie să ştii dacă mergi cu maşina în Bulgaria. Noi măsuri pentru gestionarea traficului de la frontiere

Şi dacă tot am deschis discuţia despre vacanţe, vă anunţăm că se fac pregătiri şi la frontiere pentru sezonul estival. Să nu mai pierdem ore în şir pe drum atunci când călătorim în Bulgaria sau în Grecia cu maşina. 

Cristina Niță
de Cristina Niță

la 23.05.2024 , 18:07

Secretarul de stat pentru ordine și siguranță publică, chestor general de poliție Bogdan Despescu, a avut o întrevedere de lucru la Ruse, în Bulgaria, cu secretarul general al Ministerului de Interne bulgar, Dimitar Kandaldzhiev. S-au discutat și măsuri în contextul sezonului estival. La întâlnire de lucru din Ruse au mai participat reprezentanți ai structurilor de Poliție și de Poliție de Frontieră din cele două țări.

Întâlnirea a avut ca scop evaluarea implementării aspectelor convenite de către viceprim-ministrul, ministrul afacerilor interne, Cătălin Predoiu, cu omologul bulgar, Kalin Stoianov, cu prilejul vizitei, la Sofia, din 18 aprilie, în contextul aderării la spațiul Schengen, respectiv măsurile compensatorii întreprinse de cele două state în urma ridicării controalelor la frontierele aeriene și maritime.

Ce măsuri s-au discutat

Vezi și

"Cele două părți au stabilit măsuri punctuale în vederea intensificării cooperării operative pentru combaterea criminalității organizate și a celei transfrontaliere, cu accent pe traficul de migranți, traficul de droguri, precum și operațiuni speciale. Totodată, au fost stabilite viitoare acțiuni operative în perspectiva eliminării controalelor la frontierele interne terestre, cu accent pe securizarea frontierelor, combaterea migrației ilegale și a criminalității organizate în general", transmite, miercuri, MAI.

În perspectiva apropiatului sezon turistic estival, delegațiile au discutat despre măsurile care vizează gestionarea traficului rutier la punctele de trecere a frontierei comune. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei
Ascultaţi manele?
Observator » Evenimente » Ce trebuie să ştii dacă mergi cu maşina în Bulgaria. Noi măsuri pentru gestionarea traficului de la frontiere