Antena Meniu Search
x

Video Cel mai aglomerat weekend pe litoral, din acest sezon. Care sunt preţurile pentru un sejur la mare

Turiştii care sunt la mare sunt cei mai fericiţi. Pentru că sunt în vacanţă. Chiar dacă e vârf de sezon şi preţurile sunt destul de mari, asta nu îi sperie.

Andreea Filip
de Andreea Filip

la 17.07.2021, 22:56

Vezi și

Am survolat litoralul de la nord la sud și putem spune fără doar şi poate că cele mai aglomerate staţiuni în acest sfârşit de săptămână sunt Năvodari, Eforie și Costinești. Iar asta se vede de oriunde te uiţi, din aer, de pe plajă și din trafic.

Turiştii care au venit în acest weekend la mare au fost nevoiţi să se înarmeze cu foarte multă răbdare în trafic, pentru că între stațiunile Eforie Sud și Tuzla au stat in coloana bara la bara la ora 13 pe o distanță de mai bine de zece kilometri. În staţiunea Mamaia, turiştii preferă să vină în continuare şi să se înghesuie pe plajele vechi, acolo unde pot să-şi tragă şezlongul foarte aproape de mal, în detrimentul plajelor noi, lărgite, unde sunt nevoiţi să meargă 200 chiar şi 300 de metri până la mal.

"Este un grad foarte mare, suntem peste 95% în anumite zone, dar sub 80% nu există. Este cel mai bun weekend de până acum. Vreme superbă, hotelierii sunt super-pregătiţi. Suntem aproape de vârf, încă nu e vârful, dar cred că următoarea săptămână va fi şi mai bine. De Sfânta Maria aşteptăm peste 200.000 de persoane", a declarat Mohammad Murad președinte FPTR.

Odată cu cererea a explodat şi oferta. "Stăm până pe 22 şi după aia două zile mergem în Deltă. Am luat sejur in ianuarie şi şase nopţi au fost 5.500 lei. Excursia în Deltă ne costă undeva la 500 de lei", a declarat un turist. La un hotel de cinci stele o camera costă 2.000 de lei pe noapte. "Pentru o cameră de lux, o noapte de cazare la tariful de recepție pentru doi adulţi cu mic dejun inclus este 380 euro", a declarat Maria Cuceanu, reprezentanta unui hotel de 5 stele. În nordul litoralului sunt căutate apartamentele de vacanţă. "De la 160 de euro pe noapte până la 220 euro pe noapte apartamentele mari", spune Cosmin Oprina, managerul unui complex. Răsfățul pe plaja trebuie plătiți separat. O sticla de vin sau de șampanie costa între 90 și 200 lei.  

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Evenimente » Cel mai aglomerat weekend pe litoral, din acest sezon. Care sunt preţurile pentru un sejur la mare