Video Chioşcurile cu suveniruri de pe litoral, luate la puricat de inspectorii ANPC
Chioşcurile care vând suveniruri la malul mării au fost luate la puricat de inspectorii de la Protecţia Consumatorilor. După simple verificări, aceştia au găsit la vânzare chiar cuţite, macete sau topoare. Este motivul pentru care au dat amenzi de peste 400 de mii de lei. Chiar şeful instituţiei s-a dus la Neptun să vadă ce marfă e expusă pe tarabele improvizate.
Pe tarabele de la malul mării se vând produse potrivite mai degrabă pentru vânătorii profesionişti, nicidecum pentru copii sau adolescenţi. Armele albe sunt expuse pe tarabe printre jucării şi suveniruri, fără ca vânzătorii să fie conştienţi de realul pericol pe care acestea îl reprezintă.
Horia Constantinescu, preşedinte ANPC: Pare că nicio lege nu pune la adăpost de comercializare. E foarte interesant ... O să găsim o variantă legală şi să le retragem de la comercializare. Noi retragem acum tot, după cum vedeţi punem în cutii. Retragem şi toate produsele neconforme, electrice, electronice.
Președintele ANPC, Horia Constantinescu a luat la rând toate stadurile comerciale din staţiunile de pe litoral. Aşa a descoperit că jucăriile pentru copii nu doar că sunt neconforme, dar le pot pune viaţa în pericol celor mici.
Horia Constantinescu, preşedinte ANPC: Din motive lesne de înţeles pun în real pericol sănătatea copiilor.
Toate produsele neconforme au fost confiscate, iar operatorii economici care au încălcat legea s-au ales cu activitatea suspendată pentru 6 luni, dar şi cu amenzi usturătoare, ce au însumat peste 400 de mii lei. Controalele continuă în zilele următoare în mai multe staţiuni.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰