Video Cine plătește și ce trebuie să faci ca să fii despăgubit dacă zăpada căzută de pe acoperiş ți-a avariat mașina
Iarna nu aduce doar peisaje de poveste, ci și pericole reale: zăpada și țurțurii neîndepărtați de pe clădiri pot provoca accidente grave. La Timișoara, trei mașini au fost avariate după ce omătul înghețat s-a desprins de pe acoperișuri.
În Timișoara, două incidente recente arată consecințele neglijării acestei obligații legale. Un autoturism parcat regulamentar s-a ales cu parbrizul spart, capota îndoită și alte avarii, după ce zăpada înghețată a căzut de pe o clădire în care funcționează un after-school. Proprietarul mașinii susține că imobilul nu este prevăzut cu parazăpezi. A anunțat Poliția și a depus o plângere, însă recuperarea pagubelor este dificilă, în condițiile în care nu a reușit încă să identifice proprietarul clădirii.
Un incident similar a avut loc în zona Badea Cârțan, unde zăpada desprinsă de pe acoperișul pieței a avariat un alt autoturism. Nici în acest caz proprietarul nu are asigurare CASCO, însă a decis să se adreseze instanței, acționând în judecată societatea Piețe SA. Din fericire, în ambele situații nu au existat victime. Pericolul rămâne însă real, mai ales în zonele intens circulate, în condiții de temperaturi oscilante.
Cine este vinovat
Proprietarul clădirii, fie că vorbim de o persoană fizică sau una juridică, este vinovat. Dacă se întâmplă așa ceva, este obligat să își curețe nu doar țurțurii care s-au format pe streșini, dar și zăpada de pe acoperișuri. Pentru că în aceste zile, cu temperaturi oscilante, blocurile masive de gheață se pot desprinde și creează mari neplăceri proprietarilor de mașini. Cum?
Trei astfel de vehicule au fost avariate recent, iar unul dintre proprietarii cu care am vorbit spune că are o pagubă de aproape 20 de mii de lei. Asta scrie în devizul de reparație pe care l-a primit deja. Și tot în sarcina lui, pentru că acum este efectiv pus pe drumuri, este să meargă la poliție, să meargă la audieri mai departe, să obțină dovada de circulație, să-și ia un avocat și apoi urmează un alt lung drum în instanță. Totul pentru recuperarea unei pagube. E drept, legea îi dă dreptate și chiar proprietarii ar putea fi amendați, dar lucrurile nu se mișcă atât de repede pe cum ar trebui.
Persoanele fizice, de exemplu, primesc o mie de lei amendă dacă sunt prinse cu zăpada pe acoperiș sau se întâmplă așa ceva, iar persoanele juridice până la 2.500 de lei. Dar iată că nici aceste amenzi nu îi sperie pe proprietarii clădirilor. Legea este de partea păgubitului, dar chiar și așa trebuie parcurs acest lung drum birocratic. Și dacă se întâmplă să fiți victime ale unei astfel de întâmplări, în primul și în primul rând trebuie să faceți rost de dovezi, adică să vă fotografiați mașina din toate unghiurile și să sunați la poliție. Fie la poliția locală, fie la poliția națională. Mai apoi este necesar să cereți procesul verbar și să identificați ori dumneavoastră, ori cu ajutorul poliției proprietarul.Și foarte important, luați-vă un avocat. Cei care nu au casco nu trebuie să renunțe, pentru că și în cazul acestora se pot obține despăgubiri, însă doar în instanță și doar după o perioadă destul de lungă.
Dar până atunci, atenție mare, unde vă parcați mașinile şi încercați să vă uitați și în sus.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰