Antena Meniu Search
x

Circulație închisă de marţi pe DN 1, în zona Câmpinei, pentru demolarea unui pasaj. Rutele ocolitoare pentru şoferi

Circulația va fi închisă pe un tronson al DN1, în județul Prahova, pentru efectuarea lucrărilor de demolare a pasajului de cale ferată, care supratraversează DN 1 la kilometrul 93+120 metri, anunță luni dimineața Centrul Infotrafic.

de Redactia Observator

la 18.03.2024, 08:52

Circulație închisă marţi pe DN 1, în zona Câmpinei, pentru demolarea unui pasaj. Rutele ocolitoare pentru şoferi
Circulație închisă marţi pe DN 1, în zona Câmpinei, pentru demolarea unui pasaj. Rutele ocolitoare pentru şoferi - Shutterstock

Centrul Infotrafic anunță că, în perioada 19.03.2024, ora 00.00 – 20.03.2024, ora 24.00, circulația rutieră va fi închisă pe DN 1, pe tronsonul kilometric 89+450 metri - 94+650 metri, în zona localității Câmpina, județul Prahova, pentru efectuarea lucrărilor de demolare a pasajului de cale ferată, care supratraversează DN 1 la kilometrul 93+120 metri.

Rute ocolitoare

Traficul rutier se va desfășura deviat pe categorii de vehicule, astfel:

- autovehiculele cu masa mai mică de 3,5 tone, pentru sensul București – Brașov și retur: DN 1, kilometrul 89+450 metri (Bănești) - DJ 102I - Calea Daciei – B-dul. N. Bălcescu - DJ 101R - DN 1, kilometrul 94+650 metri Cornu.

- autovehiculele cu masa mai mare de 3,5 tone, pentru sensul Ploiești – Brașov și retur: DN 1, kilometrul 53+650 metri (Bărcănești) intersecție cu DN 1A - Centura de Est - DN 1A (Blejoi - Vălenii de Munte - Cheia - Săcele) - DN 1 - Brașov; DN 1, kilometrul 59+800 metri (Bărcănești) intersecție cu DN 1A - Centura de Vest - DN 1A (Blejoi - Vălenii de Munte - Cheia - Săcele) - DN 1 - Brașov; DN 1, kilometrul 64+400 metri (Bărcănești) - DN 72 - Târgoviște - DN 71 (Târgoviște - Fieni - Moroieni) - DN 71 - DN 1 Sinaia - DN 1 - Brașov.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Cum vă petreceţi Floriile?

Observator » Evenimente » Circulație închisă de marţi pe DN 1, în zona Câmpinei, pentru demolarea unui pasaj. Rutele ocolitoare pentru şoferi