Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Condiții bune de schi la munte. La Rânca, turiștii care s-au întors pe pârtii se bucură și de prețuri mai mici la cazare

Zăpada mieilor, bucuria schiorilor. Iarna prelungită e mană cerească pentru staţiunile montane. Pârtiile sunt pline şi în aceste zile, mai ales că preţurile la cazări sunt mai mici şi cu 50 la sută. Turiştii sunt încântaţi atât de reduceri, cât şi de faptul că pârtiile sunt mult mai libere.

de Redactia Observator

la 13.03.2022 , 22:19

E feerie pe pârtie, la jumătatea lui martie. 5.000 de turişti şi-au petrecut sfârşitul de săptămână în staţiunea Rânca. Ninsoarea abundentă din ultimele zile, temperaturile scăzute şi preţurile mici i-au adus, din nou, pe iubitorii de sporturi montane pe pârtii.

Cornel Pârvu, turist: ”Ne bucurăm de zăpadă şi de soare. E şi iarnă şi vară la munte. Tarifele au scăzut considerabil, inclusiv la cazare şi la servirea mesei”.

Oferte de cazare de 200 de lei pe noapte la Rânca, cu mic dejun inclus

Vezi și

Un sejur de trei zile l-a costat pe Cornel cu 30 la sută mai puţin faţă de tarifele din sezon. Asta pentru că până la Paşte, când vor fi cu totul alte preţuri, cabanierii le-au pregătit turiştilor oferte tentante.

Pe acelaşi subiect

Constantin Pănescu, cabanier: ”Preţurile au scăzut puţin, undeva cu 10 - 20% la noi, iar acolo unde au fost preţurile fixe, am băgat şi mic dejun. Adică dacă a fost 200 de lei o cameră, acum este 200 cu mic dejun inclus pentru două persoane”.

Adelin Maria, cabanier: Tarifele sunt cuprinse undeva între 200 - 250 de lei pe noapte cu mic dejun inclus”.

Până când vom putea schia la munte 

Cele mai ieftine oferte ajung la 120 de lei pe noapte, fără mic dejun. Turiştii sunt mulţumiţi.

Turistă: ”În extrasezon, tot timpul preţurile sunt mai rezonabile. Peste tot, nu numai aici”.

Sezonul de schi s-ar putea extinde până la finalul lunii mai, spun meteorologii.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Condiții bune de schi la munte. La Rânca, turiștii care s-au întors pe pârtii se bucură și de prețuri mai mici la cazare