Video Copac prăbușit peste o tânără care stătea în hamac, în Parcul Cișmigiu. A ajuns în stare gravă la spital
Vrei să te relaxezi ca tot omul, îţi iei un hamac şi te duci în parc, unde e linişte, unde nu te deranjează nimeni. Şi mai iei un prieten cu tine, ca să ai companie. Dar ajungeţi, vă întindeţi pe hamac şi copacul cedează. Cade la pământ ca secerat şi, odată cu el, şi voi. S-a întâmplat în Parcul Cişmigiu, iar una dintre victime, o tânără, a ajuns în stare gravă la spital.
Din primele informații, incidentul a avut loc seara trecută în parcul Cismigiu, acolo unde două fete au mers liniștite în parc să instaleze un hamac între copaci.
Una dintre crengile copacului a căzut pe piciorul fetei
La un moment dat, una dintre crengi s-a rupt și ar fi căzut pe piciorul uneia dintre fete. Fata a sunat după aceea la 112. Echipajele de intervenție au ajuns la fața locului, unde i-au acordat primul ajutor fetei, iar mai apoi a fost transportată la spitalul militar pentru îngrijiri medicale.
Până în acest moment, din informațiile pe care le avem, fata nu a suferit răni grave și se află în stare stabilă la spital.
Reporter de noapte la Observator Antena 1. Activează în presă din 2021, fiind atras de o meserie care are în centru necunoscutul, acel "nu știi niciodată ce urmează" care te ține mereu în priză. ➜
