Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Copiii de la o grădiniță din Constanța stau în frig de zile bune. Părinții trag un semnal de alarmă: "Nu este căldură. Cei mici răcesc"

Copiii de la o grădiniță din Constanța stau în frig de câteva zile, după mai multe avarii în zona respectivă ale societăţii de termoficare. Părinții sunt nemulțumiți de această situație și spun că cei mici o se vor îmbolnăvi.

de Redactia Observator

la 30.01.2023 , 16:02

Copiii de la o grădiniță din Constanța stau în frig de zile bune Copiii de la o grădiniță din Constanța stau în frig de zile bune - Profimedia

Părinţii copiilor de la o grădiniţă din municipiul Constanţa sunt nemulţumiţi de faptul că cei mici stau în frig de mai multe zile, motivul fiind dat de avariile din zonă ale societăţii de termoficare. Inspectoratul Şcolar Judeţean a anunţat că va fi modificat programul în perioada în care unităţile de învăţământ rămân fără căldură.

Părinții copiilor, nemulțumiți de situație

Părinţii copiilor de la Grădiniţa Roboţel din municipiul Constanţa sunt nemulţumiţi de faptul că cei mici stau în frig de mai multe zile.

Articolul continuă după reclamă

Nu este căldură în grădiniţă. Nu a fost nici săptămâna trecută. Copiii răcesc de la frig. Suntem în 2023 şi ar fi trebuit să avem un minim de condiţii. Există o aerotermă în sala fetiţei, dar unii au zis să o închidă că sare siguranţa. Copiii au fost ţinuţi şi la program prelungit. Acolo problema e şi mai rea, că ei nu mai sunt în mişcare, nu au nici pături”, a declarat Andreea, mama a doi copii care merg la grădiniţa Roboţel.

Pe acelaşi subiect

Directoarea grădiniţei, Mihaela Dardac, a afirmat că problema cu căldura este cauzată de avariile societăţii de termoficare.

În grădiniţa noastră este oprită furnizarea agentului termic din cauza unei avarii. Primăria Constanţa împreună cu punctul termic de care aparţine grădiniţia ne-a comunicat că problema va fi rezolvată în cursul acestei nopţi şi că mâine vom avea iarăşi căldură în grădiniţă. Nu este vina grădiniţei noastre, noi am încercat să facem tot posibilul să încălzim sălile de grupă. Încercăm prin mijloace proprii să încălzim sălile de grupă, dar sălile sunt foarte mari, nu au calorifelele noastre aceeaşi capacitate cum sunt cele de la Termoficare. Să sperăm că problemele vor fi rezolvate şi de mâine vom avea căldură”, a explicat directoarea grădiniţei Roboţel, relatează News.ro

Grădinița a rămas fără căldură de câteva zile

Ea a menţionat că joi grădiniţa a rămas fără căldură, problema nu s-a rezolvat în cursul acelei zile, vineri căldura a venit pentru câteva ore, iar luni era din nou oprită furnizarea agentului termic.  Inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, Sorin Mihai, a declarat că la unităţile de învăţământ care rămân fără căldură din cauza unor avarii trebuie modificat programul.

Am discutat acum cu doamna directoare de la grădiniţa Roboţel. Se va lua hotărârea de modificare a programului pentru perioada în care este sistată furnizarea agentului termic, începând cu această zi. Am fost anunţaţi şi de către Colegiul Naţional de Arte Regina Maria Constanţa că există o situaţie similară, deja s-a luat măsura modificării programului.

În momentul în care directorii ne comunică, stabilim împreună cu aceştia care sunt măsurile ce trebuie să fie luate. De asemenea, vom reveni în comunicarea instituţională cu Societatea Termoficare, pentru a ne asigura că avem o transmitere eficientă şi rapidă a situaţiilor în care se produc avarii, pentru a le înainta informaţia respectivă directorilor, în timp util”, a afirmat Sorin Mihai, potrivit sursei citate.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Copiii de la o grădiniță din Constanța stau în frig de zile bune. Părinții trag un semnal de alarmă: "Nu este căldură. Cei mici răcesc"