Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Copil găsit electrocutat, cu arsuri grave, în Gara Focșani. Prietenul lui a făcut atac de panică în urma șocului

Un copil a fost găsit electrocutat, vineri după-amiaza, în Gara Focșani. Din primele informații, minorul de 14 ani era cu un prieten atunci când a fost curentat.

de Redactia Observator

la 29.12.2023 , 21:46

Autoritățile au transmis că în ajutoril celor doi copii, între care unul electrocutat, au fost trimise două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD.

Se pare că un minor, de 14 ani, are arsuri de gradul II și III și a fost preluat de Serviciul de Ambulanță Județean, iar un copil de 15 ani a suferit un atac de panică, fiind preluat de Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare.

Copilul electrocutat se urcase pe vagonul unui tren din Gara Focșani

Articolul continuă după reclamă

Acolescentul electrocutat a fost transportat la spital cu arsuri pe aproximativ 60% din suprafața corpului, transmite IPJ Vrancea.

Polițiștii de la Transporturi Feroviare se află la fața locului, urmând a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul.

"Din informaţiile transmise în Dispeceratul CFR, pot confirma faptul că, astăzi în jurul orei 15.50, un copil a fost electrocutat după ce s-a urcat pe vagonul unui tren aflat în staţionare la linia 4", a transmis purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Evenimente » Copil găsit electrocutat, cu arsuri grave, în Gara Focșani. Prietenul lui a făcut atac de panică în urma șocului