Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Criza din Afganistan. Mesajul transmis talibanilor de România și alte 60 de state

Peste 60 de ţări, printre care și România, cer sprijinirea cetăţenilor străini şi a afganilor care doresc să plece din ţară. Oamenii din Afganistan sunt disperaţi şi caută, prin orice mijloace, să fugă din calea talibanilor.

de Redactia Observator

la 16.08.2021 , 12:36

taliban Liderul taliban Baradar Akhund - Profimedia Images

Statele încep să reacţioneze public vizavi de criza din Afganistan, semnând o declaraţie comună, pentru „plecarea în siguranţă şi organizată” a persoanelor care doresc să părăsească ţara.

„Dată fiind situaţia securităţii naţionale, care se deteriorează, sprijinim, facem eforturi pentru a garanta siguranţa şi apelăm la toate părţile să respecte şi să sprijine plecarea în siguranţă şi organizată a cetăţenilor străini şi a afganilor care doresc să părăsească ţara. Cei care se află în poziţii de putere şi autoritate în Afganistan poartă responsabilitatea - şi răspunderea - pentru protejarea vieţii oamenilor şi a proprietăţii şi pentru imediata restabilire a securităţii şi ordinii civile”, se arată în documentul postat duminică seara pe site-ul Departamentului de stat din SUA.

Concret, declaraţia a fost semnată de către Australia, Austria, Bahamas, Belgia, Burkina Faso, Canada, Chile, Columbia, Costa Rica, Coasta de Fildeş, Cehia, Denemarca, Republica Dominicană, El Salvador, Estonia, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politica de securitate, Mirconesia, Fiji, Finlanda, Franţa, Georgia, Germania, Ghana, Grecia, Guatemala, Guyana, Haiti, Honduras, Islanda, Irlanda, Italia, Japonia, Letonia, Liberia, Lichtenstein, Lituania, Luxembourg, Malta , Insulele Marshall, Mauritania, Nauru, Olanda, Noua Zeelandă, Nigeria, Norvegia, Palau, Panama, Paraguay, Polonia, Portugalia, Qatar, Coreea de Sud, Cipru, România, SUA, Sierra Leone, Slovacia, Slovenia, Spania, Surinam, Suedia, Togo, Tonga, Uganda, Regatul Unit al Marii Britanii, Ucraina şi Yemen.

Articolul continuă după reclamă

„Cetăţenilor afgani şi străini care doresc să plece trebuie să le fie permis să facă asta; drumurile, aeroporturile şi punctele de trecere a frontierei trebuie să rămână deschise şi calmul trebuie menţinut. Poporul afgan merită să trăiască în siguranţă şi cu demnitate. Noi, în comunitatea internaţională, suntem gata să îi ajutăm”, promit statele semnatare.

sursa: Mediafax

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Preferaţi să vă păstraţi economiile în euro?
Observator » Evenimente » Criza din Afganistan. Mesajul transmis talibanilor de România și alte 60 de state