Video Cu ce delicatese vor fi serviţi invitaţii la nunta Elenei şi a lui Ianis Hagi
Ianis şi Elena Hagi sunt oficial căsătoriţi în faţa lui Dumnezeu. Astăzi s-au cununat religios, la biserică. Pentru nunta anului mirii s-au pregătit cu luni înainte. La marea petrecere, organizată pe Domeniul Ştirbey de la Buftea, s-a lucrat până în cel mai mic detaliu - de la un meniu premium, cu delicatese şi băuturi fine, create de chefi renumiţi, până la decorul adus cu TIR-urile din ţări exotice. Antena a filmat în exclusivitate în culisele pregătirilor.
Deşi emoţionaţi, Elena şi Ianis Hagi au radiat fericire în biserica Sfântul Visarion din Piaţa Romană, un lăcaş de cult istoric, vechi de peste 110 ani. Mirii s-au căutat din priviri tot timpul şi au schimbat zâmbete timide.
Cununia religioasă, moment emoţionant
S-au ţinut mereu de mână în faţa asistenţei formate doar din rude şi prieteni apropiaţi. Unul dintre cei mai buni prieteni ai familiei Hagi, Gică Popescu, a fost unul dintre invitaţii de onoare, împreună cu soţia lui. Marilena şi Gheorghe Hagi, şi fiica lor, Kira, au fost printre primii care au intrat în biserică, urmaţi de Liliana şi Constantin Tănase, părinţii Elenei.
Elena a păşit hotărâtă în biserică, la braţul naşului, în timp ce Ianis venea în spatele lor. Până să ajungă în faţa altarului, Ianis Hagi s-a trezit devreme. Decarul Naţionalei a dormit la hotelul tatălui său din Mamaia, iar dimineaţa s-a dus să îşi ia mireasa din casa părinţilor fetei, cum cere tradiţia.
- Declaraţii EXCLUSIVE ale mirilor Elena şi Ianis Hagi înainte de petrecerea de la Palatul Ştirbey. "Este cea mai...
- Ce semnifică hlambura, tradiţia machedonească respectată cu sfinţenie la nunta anului. Ianis Hagi: "Nu se face...
- Decor de poveste la nunta lui Ianis şi Elena Hagi. De unde sunt aduse florile care vor crea o feerie în alb şi...
- Imagini EXCLUSIVE de la cununia religioasă dintre Ianis şi Elena Hagi. Cele mai frumoase momente
- Imagini cu Elena şi Ianis Hagi de la biserică. Ceremonia religioasă s-a încheiat. Mirii au pornit spre Domeniul...
- 100 de oameni lucrează la meniul de nuntă pentru Ianis şi Elena Hagi. Biban cu unt de capră, unul din preparatele...
- De ce au ales Elena şi Ianis Hagi biserica Sfântul Visarion din Capitală
La prânz, mirii au plecat împreună la Bucureşti. După drum, şi-au tras sufletul în curtea bisericii, în aşteptarea slujbei religioare.
Cum arată meniul de la nunta anului
Nunta lui Ianis Hagi este un eveniment pentru care Antena are drepturi de imagine în exclusivitate. O echipă Observator a filmat pregătirile pentru petrecerea care are lor pe unul dintre cele mai frumoase domenii din ţară, Domeniul Ştirbey, de lângă Bucureşti. Meniul a fost special creat de o armată de chefi, condusă de Marian Cernat, executive chef la Domeniul Ştirbey, al cărui palat are o arhitectură încântătoare şi o istorie fascinantă. Din echipa bucătarilor profesionişti fac parte şi Orlando Zaharia şi Stefan Popescu, protagonişti în showul Chefi la cuţite.
"Foie gras-ul e pregătit, e făcut bară, deci doar trebuie să îl tăiem, să îl şi gustăm, să vedem cum este", a declarat Marian Cernat.
Arată excepţional, chiar cum a trebuit. Este pregătit pe tăvi, tot, pentru 700 de invitaţi. Crestat, asezonat, doar la cuptor 14 minute şi ăsta va fi peştele. Excepţional!
Invitaţii sunt aşteptaţi cu un meniu - deliciu absolut: icre de Manciuria, creveţi, ton, file de lup mare, muşchi de vită şi pulpă de raţă.
"Este compus din opt piese.Avem terină de foie gras în curstă de fistic şi cu gem de ceapă roşie. Somon afumat cu cremă de brânză, ruladă de brânză cu mucegai şi brânză brie, creveţi făcut sous vide şi piept de raţă afumat în coşulet de parmenzan şi cu salată de mango, grepfruit şi portocală", a declarat chef Ștefan Popescu.
"Sunt foarte multe părţi grele. De la a concepe acel meniu, de la a face un tasteing, de a reuşi să îi faci pe cei care degustă să înţeleagă ceea ce ai gândit tu în farfurie", spune chef Orlando Zaharia.
"Meniul ar trebui să îndeplinească exicenţele tuturor invitaţilor, fără excepţie", mai spune Marian Cernat, chef bucătar.
Oaspeţii se vor răcori cu sorbeto cu vodcă şi se vor delecta cu deserturi rafinate. Atracţia este tortul mirilor, înalt de un metru 80.
Visul unei nopţi de vară
Ianis şi Elena Hagi îşi vor trăi visul unei nopţi de vară pe Domeniul Ştirbey, un loc care fascinează de aproape două secole cu eleganţa lui.
"Elena mi-a spus să găsim ceva frumos. Iar Palatul Ştirbey e unul dintre cele mai spectaculoase locaţii din Bucureşti. La noi nunţile se fac într-un numar mare, iar la Palatul Ştirbey am avut pe tavă tot ce ne-am dorit", a povesit Ianis.
De altfel, istoria domeniului e strâns legată de Regina Maria. În primul război mondial, s-a refugiat aici alături de 5 din cei 6 copii ai săi. Regina obişnuia să se plimbe sau să călărească în pădurea domeniului.
Înaintea marelui eveniment, o echipă Observator de la Constanţa a vorbit în exclusivitate cu cei doi miri şi a aflat că din povestea de iubire s-a înfiripat şi o prietenie ca în filme. Kira Hagi i-a devenit mai mult decât o soră Elenei. Iar prietenii din copilărie ai lui Ianis, Maria şi Nicolas, copiii lui Gică Popescu, îi sunt acum familie.
"Am crescut împreună de mici. Ca nişte fraţi. Acum ne bucurăm că s-a alăturat şi Elenea în familia noastră", a povestit Nicolas Popescu, fiul lui Gică Popescu.
"Fără ei aş fi avut o copilărie foarte plictisitoare. Aşa că le mulţumesc şi abia aştept să creăm noi amintiri alături de Elena", a povestit Kira Hagi.
După petrecerea din seara aceasta, Ianis Hagi nu are prea mult timp liber. Se întoarce la echipa de club, Glasgow Rangers, iar din toamnă va reveni în tricoul galben al României. În septembrie începe drumul spre mondiale la Antena 1.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰