Video Cum afectează divorțul copiii. Alienarea parentală, fenomenul care ia amploare în România, pedepsită prin lege
În România, un cuplu divorţează la fiecare şapte minute. Ceea ce era altădată un subiect tabu, o ruşine, este astăzi o normalitate. Doar că în cele mai multe cazuri, nu vorbim doar despre doi oameni care nu se mai înţeleg şi decid să se separe. La mijloc sunt copiii, victime tăcute într-un război al părinţilor în care ei nu au nicio vină. Preocupaţi de durerile şi orgoliile lor, adulţii nu îi consultă, nu le explică ce se întâmplă şi nici nu-i întreabă ce simt. Sau, mai grav, îi folosesc ca arme împotriva fostului partener. Fiecare poveste e diferită, dar toate au o lecţie în comun: adulţii pot ieşi din rolul de soţ-soţie, dar niciodată din rolul de părinte.
"Aveam 14 ani când s-a întâmplat. Nu ne-am aşezat la masă să vorbim, pur şi simplu s-a întâmplat. S-au despărţit, iar tatăl a plecat de acasă", îşi aminteşte Andreea.
Pentru Andreea, a fost un şoc emoţional care i-a marcat toată tinereţea. Nici ea, nici fratele ei, nu au înţeles atunci ce s-a întâmplat. Prinşi la mijloc în conflictul părinţilor, s-au simţit invizibili şi, cumva... pedepsiţi pentru neînţelegerile oamenilor mari. Acum, Andreea este femeie. Are 28 de ani şi a avut nevoie de ani de terapie ca să depăşească momentul. Abia când a intrat, la rândul ei, într-o relaţie, şi-a dat seama cât de mult a afectat-o ruptura familiei.
"Aveam tendinţa să intru în anumite relaţii cu anumiţi bărbaţi despre care ştiam sigur că nu se vor despărţi de mine. Parcă îi pedepseam pentru tot ce mi s-a întâmplat mie. Eu trebuia să mă despart de ei! L-am iertat de tot pe tata, dar nu pe tata, cât ce a făcut", a povestit tânăra.
Conflictele dintre părinți, mai dureroase decât divorțul în sine
"Trebuie să înţelegem că divorţul nu afectează copiii doar prin separe, ci printr-un complex de factori. Conflictele continue între părinţi sunt un factor foarte important care intensifică stresul şi traumele şi este mai dăunător, ca factor psihologic decât divorţul în sine", a explicat psihologul George Bozga.
Problema apare atunci când copilul este folosit în conflictul dintre părinţi. Devine mesager, confident, martor tăcut al unei dureri ce nu-i aparţine. Sau, şi mai grav, ajunge un instrument de control, în care unul dintre părinte îşi descarcă furia împotriva celuilalt.
Alienarea parentală, fenomen tot mai des întâlnit și sancționat
Juridic, se numeşte alienare parentală şi poate fi motiv pentru decăderea din drepturile părintești. Recent şi în premieră în România, o mamă a fost sancționată pentru că timp de 6 ani și jumătate i-a refuzat fostului soț dreptul de a-și vedea copilul. Femeia s-a ales cu un ordin de restricţie pentru violenţă psihologică asupra unui minor şi a fost inclusiv monitorizată cu brăţară electronică. Iar sancţiunile s-au extins asupra întregii familii materne.
"Aici vorbim de o înstrăinare părintească! Sunt foarte des întâlnite în ultimul timp. Copilul este învățat că celălalt părinte, cel cu care nu locuiește, este un pericol pentru el. Şi atunci copilul capătă o frică sau, din contră, o ură faţă de celălalt părinte și nu-și mai doreşte, practic, să petreacă timp cu el. Prin ordin de protecție, putem proteja victima", a declarat Oana Creţu Turiga, avocată.
"Ar trebui să aibă o decizie copilul în asta! Să spună: eu vreau să stau cu amândoi, eu vreau cu mama, eu vreau cu tata! Nu trebuie luat cu forța!", a subliniat o persoană.
"E bine să facă în așa fel încât copilul să nu simtă problemele dintre ei doi. Contează ca el să aibă un exemplu bun în viață, poate să evite astfel de situații", a adăugat altcineva.
Când copilul ajunge să nu-și mai recunoască propriul părinte
Doar că adulţii de puţine ori reacţionează ca la carte, iar părintele alienat se trezeşte în faţa unui copil care nici măcar nu-l mai recunoaşte. Este cazul unei mame care timp de jumătate de an nu şi-a putut vedea băieţelul în vârstă de doi ani.
"Copilul meu împlinise doi ani în momentul în care mi-a fost luat. Sunt tentată să spun că nu m-a recunoscut la acele întâlniri de mediere. Nu mă mai recunoştea şi amantei îi spunea "mami" şi voia la ea în brațe… Şi legea zice aşa: deci după ce copilul tău e alienat, e înstrăinat de tine, nu ai voie să îţi iei copilul, dacă el nu vrea să vină la tine", a spus Cristina, mama unui copil înstrăinat.
Emoţiile unui copil blocat în războiul părinţilor devin, pentru adultul de mâine, piedici reale în viaţa de zi cu zi.
Traumele din copilărie, efecte vizibile până la maturitate
Când minorii nu înțeleg ce se întâmplă, consecințele se văd repede. Primele semnale apar rapid: la școală, în relațiile cu prietenii sau atunci când rămân singuri. Alte efecte se văd mai târziu, în viața de adult, prin activitățile care îi definesc și în felul în care ajung, la rândul lor, să fie părinți.
"Copilul simte că trebuie să aleagă între un părinte sau altul. Mulţi copii dezvoltă acest sentiment de vinovăţie şi iau asupra lor acest conflict între părinţi. Se poate modela un tipar emoțional de tip conflictual. De ce? Pentru că aşa arată iubirea, aşa au văzut-o în familie", a subliniat psihologul.
Rolul școlii și lipsa consilierilor, o problemă reală
Sprijinul şcolii este esențial în încercarea de a diminua efectele traumelor cauzate de divorţ. Aici apare, din nou, problema lipsei acute de consilieri şcolari şi psihologi care să-i sprijine pe copii.
"În primul trebuie să ținem aproape cadrul didactic, să explicăm ce ni se întâmplă atunci când profesorul, educatorul, învățătorul vine și transmite, observă lucruri cu privire la comportamentul copilului, să nu negăm, ci să sprijinim. Să căutăm soluții împreună și să explicăm", a precizat Victoria Sandu, directorul liceului Politehnica şi consilier şcolar.
În România, anual au loc între 23.000 şi 30.000 de divorţuri. Principalele motive sunt infidelitatea, lipsă de comunicare, abuzul şi problemele financiare. În aproape jumătate dintre cazuri, este implicat cel puţin un copil.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
