Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Dani Mocanu, reţinut pentru 24 de ore. Este acuzat de tentativă de omor, în urma scandalului din benzinărie

Cântăreţul Dani Mocanu a fost reţinut ,azi-noapte, pe aeroportul Otopeni din Bucureşti, ca urmare a scandalului din faţa unei benzinării, în care a fost implicat săptămâna trecută.

Ovidiu Cojocaru
de Ovidiu Cojocaru

la 24.08.2022 , 14:04

Alături de el a fost reţinut şi fratele lui, Nandu, şi el parte a aceluiaşi scandal. Cei doi au fost duşi in arest pentru 24 de ore. Sunt acuzați de tentativă de omor după bătaia din benzinărie. 

"În cursul nopţii de 23/24.08.2022, în urma administrării probatoriului, s-a dispus de către procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş reţinerea a două persoane acuzate, în calitate de inculpaţi, de săvârşirea infracţiunilor de: omor, în formă tentată, faptă prevăzută de art.32 alin.1 din C penal, şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, faptă prevăzută de art.371 din C. penal, pentru 24 de ore. 

În cursul zilei de azi, urmează ca inculpaţii să fie prezentaţi judecătoruluide drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arge cu propunere de luare faţă de aceştia a unor măsuri preventive.", transmite într-un comunicat Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş.

Vezi și

Filmul scandalului din benzinăria din Piteşti

Conflictul pare să fi fost unul spontan, iar unul dintre bărbați a fost lovit cu brutalitate, cu bâtele, fiind lăsat la pământ. Printre cei implicați a fost și cântărețul de manele. Victima a ajuns la spital, dar nu a depus încă plângere. Incidentul a avut loc, joi seara. În prezent, Dani Mocanu nu a fost audiat sau reținut.

La sfârșitul lunii iulie, manelistul a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi amenințat cu un cuțit un tânăr, într-un club din Târgu Mureș, iar filmarea a fost urcată pe TikTok. Potrivit IPJ Mureș, pe data de 5 iulie, în urma apariției în spațiul public a unor imagini, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei
Cu ce preferaţi să plecaţi în vacanţă?
Observator » Evenimente » Dani Mocanu, reţinut pentru 24 de ore. Este acuzat de tentativă de omor, în urma scandalului din benzinărie