Video Decizie halucinantă: bărbatul care a filmat pe ascuns trei femei, în toaleta unei clinici medicale, a fost iertat de instanţă. Cum a fost posibil
Individul care a filmat pe ascuns trei femei, în timp ce foloseau toaleta unei clinici medicale, a fost iertat de instanță. Deși a ascuns camere în odorizantele din baie, judecătorii l-au achitat.
Judecătorii de la instanța Sectorului 2 l-au achitat pe bărbat, după ce au stabilit că fapta nu încalcă legea privind violarea vieții private.
"Spionul din toaletă" a fost achitat
La începutul lui 2023, una dintre cele trei femei pe care individul le-a filmat a găsit într-un odorizant din toaletă, complet accidental, o cameră ascunsă.
Polițiștii au fost sesizați, au mers pe fir și au ajuns la bărbatul care a ajuns în arest preventiv.
Curtea de Apel a fost de acord cu decizia de a-l achita. Asta deși Parlamentul soluționase vidul din lege.
Doar că judecata în cazul său a fost făcută după legea veche, așa cum prevede procedura. Adică dacă ar comite, din nou, aceeași faptă, ar putea ajunge în spatele gratiilor.
