Doi poliţişti, bătuţi de petrecăreţi după ce au intervenit într-un scandal în stradă, în Arad. Agenţii au fost alungaţi iar suspecţii reţinuţi ulterior
Doi agenţi de poliţie au fost atacaţi de două persoane după ce au intervenit la o petrecere zgomotoasă ţinută în strada, în oraşul Sebiş din Arad. Aceştia au fost loviţi şi alungaţi dar echipajele suplimentare venite la faţa locului i-au prins pe vinovaţi înainte să fugă cu o maşină.
Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonţ, doi bărbaţi sunt acuzaţi de ultraj după ce i-au bătut pe poliţişti, relatează Agerpres.
Cei doi suspecţi au fost reţinuţi
"În fapt, s-a reţinut că infracţiunile menţionate au fost comise în data de 15.08.2023, în intervalul orar 22:00-23:00, în timp ce inculpaţii BFE şi BF se aflau în localitatea Buteni, în dreptul imobilului cu nr. administrativ 474, pe carosabil, şi care au agresat fizic pe agenţii de poliţie M.D şi I.M din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Sebiş, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, fiindu-le cauzate leziuni care necesită 1-2 zile de îngrijiri medicale respectiv 3-4 zile de îngrijiri medicale, totodată proferând ameninţări cu moartea la adresa celor doi agenţi de poliţie şi executând gesturi ameninţătoare faţă de aceştia, cauzându-le astfel o stare de temere", se arată într-un comunicat de presă transmis de procurori.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Gurahonţ a dispus reţinerea pentru 24 de ore a suspecţilor, care vor fi prezentaţi judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru ultraj.
- Cerşetor cu telefon de 5000 de lei, luat la puricat de poliţiştii din Alba. Momentul în care agenţii i-au...
- Încăierare pe un loc de parcare în Alba Iulia. Un bărbat a stat aproape 2 luni în spital, după ce a atras...
- Mercedes aruncat cu roțile în sus de un BMW, pe bulevardul Tineretului. Unul dintre șoferi a intrat cu viteză pe...
Unul dintre suspecţi a scăpat de cătuşe după ce i-au fost tăiate cu flexul
Cei doi poliţişti au intervenit la Buteni în urma unui apel la 112, în care se reclama scandal pe stradă şi muzică dată la un volum foarte ridicat. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au fost agresaţi de petrecăreţii nemulţumiţi că au fost puşi să se legitimeze. Un suspect a fost încătuşat de poliţişti, însă acesta a fost scăpat de către grup, care i-a alungat pe oamenii legii şi au tăiat cătuşele cu un flex.
Poliţiştii atacaţi au cerut întăriri, iar mai multe echipaje au sosit în scurt timp. Agresorii au fost prinşi când voiau să fugă cu o maşină
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰