Observator » Evenimente » Două maşini s-au izbit în Drumul Taberei, în Capitală, unul dintre şoferi a fugit. Celălalt bărbat a ajuns rănit la spital

Două maşini s-au izbit în Drumul Taberei, în Capitală, unul dintre şoferi a fugit. Celălalt bărbat a ajuns rănit la spital

Două maşini s-au izbit pe Drumul Taberei, în Capitală Două maşini s-au izbit pe Drumul Taberei, în Capitală
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 23.10.2024, 13:55 | Modificat la 23.10.2024, 14:02

Un bărbat de 61 de ani a fost rănit, miercuri, în urma unui accident între două mașini, la intersecția Drumul Taberei cu strada Brașov, din Capitală. După impact, unul dintre șoferi a fugit, fiind căutat de polițiști.

Accidentul a avut loc în jurul orei 11:24. Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 despre producerea accidentului la intersecția Drumul Taberei cu Strada Brașov, în care au fost implicate două autovehicule.

Unul dintre şoferi a fugit

În urma accidentului, unul dintre șoferi, în vârstă de 61 de ani, a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind "zero".

Articolul continuă după reclamă

După producerea accidentului rutier, celălalt șofer implicat a părăsit locul accidentului.

Polițiștii din cadrul Brigăzii Rutiere fac cercetări pentru a stabili cu exactitate a cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier, precum și pentru identificarea șoferului care a părăsit locul producerii impactului. La ora transmiterii știrii, este restricționată circulația pe Drumul Taberei dinspre Str. Romancierilor către Str. Brașov.

De asemenea, se fac în continuare cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.