Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Dragoş şi Marius au pornit girofarele şi au eliberat traficul pentru o familie care se grăbea cu copilul la spital: "Aţi arătat ce înseamnă să fii om"

Doi agenţi de poliţie din judeţul Prahova au fost felicitaţi de oficiali ai Poliţiei Române, pentru că au dat dovadă de omenie. Duminică, cei doi au observat o maşină care gonea, încălcând reguli de circulaţie. Au oprit vehiculul şi au văzut doi adulţi şi un copil grav bolnav pe bancheta din spate. Au pornit girofarul şi au deschis drumul maşinii care plecase să se întâlnească cu Ambulanţa, informează news.ro.

de Redactia Observator

la 07.05.2025 , 20:47

Dragoş şi Marius au pornit girofarele şi au eliberat traficul pentru o familie care se grăbea cu copilul la spital: "Aţi arătat ce înseamnă să fii om" - Dragoş şi Marius au pornit girofarele şi au eliberat traficul pentru o familie care se grăbea cu copilul la spital: "Aţi arătat ce înseamnă să fii om" - Facebook / Poliţia Română

Oficialii Poliţiei Române povestesc, miercuri seară, pe pagina de Facebook, intervenţia a doi agenţi din judeţul Prahova. "Pe un drum dintre Târgşoru Vechi şi Strejnicu, duminică, 4 mai 2025, o familie gonea cu sufletul strâns şi copilul pe bancheta din spate, în stare gravă. Speranţa lor era o ambulanţă pe care o căutau cu disperare, în timp ce timpul se scurgea nemilos. Panica i-a făcut să nu mai ţină cont de reguli, dar în faţa lor s-a ivit o autospecială de poliţie", relatează oficialii Poliţiei.

Reacţia Poliţiei Române

Potrivit acestora, doi poliţişti— Dragoş şi Marius, din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Blejoi, Postul de Poliţie Târgşoru Vechi — au simţit imediat că nu este o simplă încălcare a legii. "Au văzut spaima în ochii părinţilor, au zărit trupul mic şi slăbit pe bancheta din spate şi au înţeles, fără cuvinte, că trebuie să intervină. Nu au ţinut lecţii, nu au dat amenzi. Au pornit girofarurile şi au deschis drumul către viaţă. Au însoţit familia până la punctul de întâlnire cu ambulanţa şi au rămas acolo, alături de părinţi, până când copilul a fost preluat de echipajul medical. Poate pare puţin. Dar pentru o mamă şi un tată care nu ştiau dacă îşi vor mai vedea copilul zâmbind, gestul acestor doi oameni în uniformă a fost totul", mai povestesc oficialii Poliţiei Române.

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

”Dragoş şi Marius, vă mulţumim că aţi fost acolo. Aţi arătat ce înseamnă să fii OM, înainte de a fi poliţist”, se mai arată în postare. IPJ Prahova a transmis că s-a primit la sediu o scrisoare de mulţumire. "Scrisoarea de mulţumire primită la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova ne-a emoţionat profund. Sunt momente ca acesta care ne reamintesc că dincolo de uniformă bate o inimă. Că Poliţia Română nu înseamnă doar reguli, ci şi suflet. Că un gest simplu, făcut la timp, poate însemna diferenţa dintre teamă şi speranţă", a transmis IPJ Prahova.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi hotărât cu cine votaţi pentru Primăria Capitalei?
Observator » Evenimente » Dragoş şi Marius au pornit girofarele şi au eliberat traficul pentru o familie care se grăbea cu copilul la spital: "Aţi arătat ce înseamnă să fii om"