Video Drumurile expres din România vor fi construite după reguli noi. Platforma va fi lărgită din cauza accidentelor
Seria accidentelor de pe Drumul Expres Craiova-Pitești obligă autorităţile să schimbe regulile pentru șoselele de mare viteză din România. Se pare că actualele drumuri nu mai oferă suficient spațiu pentru şoferi, aşa că viitoarele trasee vor fi mai late și vor avea benzi speciale pentru opriri neprevăzute.
Regulile vor fi schimbate după ce a fost analizat modul în care se desfășoară deja circulația pe drumurile express date în exploatare. Mai exact, autoritățile au decis lărgirea șoselelor de mare viteză după ce pe drumul express Craiova-Pitești au avut loc mai multe accidente grave. Drumul cunoscut și drept autostrada Ford.
Cea mai importantă modificare vizează lățimea platformei. Aceasta va crește de la 21,50 m la 23 m, ceea ce va permite amenajarea unei benzi de staționare de urgență cu lățimea de 2,5 m. Noua bandă va putea fi folosită de șoferii care întâmpină probleme tehnice, defecțiuni sau alte situații care impun oprirea vehiculului în condiții de siguranță. Noile reguli nu vor fi aplicate imediat pe toate proiectele aflate deja în exploatare. Pentru drumurile expres construite sau aflate într-un stadiu avansat de execuție, modificările vor putea fi făcute doar prin viitoare lucrări de modernizare.
