Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Elevii unei şcoli din Gherla vor învăţa în subsolul unei biserici. Unitatea de învăţământ e în "renovare" de 3 ani şi arată ca după bombardament

Uniunea Europeană ne dă, dar nu ne şi în bagă traistă. Elevii unei şcoli din Gherla vor începe de luni şcoala în demisolul unei biserici, pentru că de aproape trei ani, unitatea de învățământ e într-o continuă renovare. În ultimele luni muncitorii au făcut cale întoarsă, iar şcoala care ar fi trebuit să fie modernă arată mai rău decât înainte. 

de Alex Prunean

la 05.09.2023 , 09:10

Săli de clasă moderne, sală de lectură, bibliotecă, zonă de recreere, laboratoare noi și o imensă sală de sport. Asta ar fi trebuit să aibă deja elevii Școlii GImnaziale Numărul 1 din Gherla, după ce primăria a reușit sa acceseze 19 milioane de lei, fonduri europene, pentru modernizarea și reabilitarea unității de învățământ. Reabilitarea acestei școli a început din start cu o întârziere de 6 luni, iar lucrările ar fi trebuit încheiate în toamna lui 2021. Au trecut 2 ani de atunci şi şcoala are încă lacătul pe uşă. Cel mai probabil va mai rămâne multă vreme aici, pentru ca astăzi, într-o zi de luni, la orele amiezii, nu e nici urmă de muncitor. Curtea e pustie în totalitate.

O parte din elevi au fost mutați în demisolul unei biserici din oraș

Pentru a le face loc muncitorilor, o parte din elevi au fost mutați în demisolul unei biserici din oraș. "Acum trei ani de zile, când s-a început această colaborare, unii părinţi au fost reticenţi, dar apoi au apreciat foarte mult condițiile pe care Parohia noastră a reuşit să le pună la dispoziţie", a declarat Iulian Paul ISIP, protopop Gherla. Alţi elevi în schimb au fost duși la alte două şcoli din oraș, acolo unde o parte învață în containere modulare. Iar ceea ce trebuia a fi provizoriu, s-a transformat în ceva permanent. "Asta chiar e treaba primarilor. Ei au licitat ei au semnat contracte, ei răspund practic de baza materială a clădirilor", a declarat Marinela Marc, nspector general ISJ Cluj.

Vezi și

Primăria a reziliat contractul cu firma veche și a organizat o nouă licitație, dar până când clopoțelul va suna din nou la Şcoala Numărul 1 va mai dura o vreme. "Ce se va întâmpla în continuare, nu am de unde să ştiu. Noi acum discutăm de chestiuni teoretice  ofertelor primite, a capacităţilor firmelor", a declarat Ovidiu Drăgan, primar Gherla. Termenul de finalizare al lucrărilor ar trebui să fie de un an, însă data în care vor începe elevii să înveţe acolo rămâne încă sub semnul întrebării.

Alex Prunean Like

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Elevii unei şcoli din Gherla vor învăţa în subsolul unei biserici. Unitatea de învăţământ e în "renovare" de 3 ani şi arată ca după bombardament