Foto Fata de 17 ani din Gorj, de negăsit. Ana a plecat de acasă pe 14 februarie și a vorbit cu părinții zilnic la telefon, dar nu le-a spus unde e
Dispărută fără urmă. O tânără de 17 ani a plecat de acasă pe 14 februarie iar de atunci familia nu mai știe nimic de ea. Deși a vorbit cu părinții în ziua în care a fugit de acasă, a refuzat să le spună acestora unde se află.

La data de 14 februarie a.c., polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Rovinari au fost sesizați de o femeie de 35 de ani, cu privire la faptul că fiica sa minoră Sîrbu Ana-Marie, de 17 ani, din comuna Fărcășești, a plecat în mod voluntar de la adresa de domiciliu, la data de 14 februarie a.c. şi nu a mai revenit.
Fata, dispărută de pe 14 februarie
Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit faptul că, de la data plecării apelanta a ținut legătura zilnic, prin intermediul unei rețele de socializare, cu fiica sa, atât prin apel audio cât și video, însă de fiecare dată aceasta a evitat să le arate părinților locația unde se află.
Semnalmente: aproximativ 1,60-1,65 m înălţime, greutate circa 45-50 kg, păr lung blond, ochi albaștri, faţă ovală, ten deschis la culoare.
Nu se cunosc articolele vestimentare purtate de minoră la momentul plecării.
Persoanele care pot oferi detalii care să ajute la identificarea minorei sunt rugate să apeleze la numărul unic de urganță 112 sau să se deplaseze la cea mai apropiată unitate de poliție.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰