Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Filmul atacului sângeros din Timișoara. Eleva care a înjunghiat un adolescent pe stradă a vrut să-și apere iubitul

Grav incident în această dimineaţă într-o piaţă din centrul oraşului Timişoara. Un elev a fost înjunghiat de o adolescentă. Totul a pornit de la un conflict între doi băieţi. Cei doi s-au certat aseară şi şi-au dat întâlnire, în zorii zilei, înainte să meargă la cursuri, în piaţă. Prietena unuia dintre ei a vrut să facă singură dreptate şi l-a înjunghiat cu un cuţit, în abdomen, pe cel cu care se certa amicul ei. Adolescentul este stabil, sub îngrijirea medicilor. 

de Redactia Observator

la 19.01.2022 , 13:16

La prima oră, Piaţa Şapte Sute din centrul oraşului Timişoara s-a umplut de poliţişti şi criminalişti. Un apel la 112 anunţase că un adolescent de 17 ani a fost înjunghiat, iar agresorii au fugit.

"Ştiu doar că l-a tăiat cu cuţitul! Atât".

Iulia Pop, reporter Observator: "Totul a pornit se pare după o ceartă între doi băieti, iar fata de 16 ani ar fi vrut să-i facă dreptate unuia dintre ei, cu cuțitul".

Vezi și

Scandalul între cei doi băieți a început aseară

Pe acelaşi subiect

Scandalul dintre cei doi băieţi care învaţă la licee diferite a început aseară. Dimineaţă au venit în piaţă pentru a continua cearta. Oamenii care lucrează în zonă ar fi încercat să intervină. 

"Am văzut că fugeau copiii şi au înghesuit o fată acolo, au bătut-o şi după aia au fugit în faţă. Eu am crezut că se joacă, ca în fiecare dimineață sunt multi copii aici. Am strigat să se potolească, pentru că nu am știut ce fac", povestește o femeie.

După incident, agresoarea şi iubitul ei au mers liniştiţi la ore. De la şcoală i-a luat şi poliţia. 

Ion Ovidiu, director adjunct Liceul Alimentar: "Nu au făcut probleme până acum. Ne-a cam șocat având în vedere că fata a comis fapta. S-a convocat comisia antiviolență în școală și se va aplica regulamentul scolar".

Fata riscă să fie exmatriculată

Conducerea școlii susţine că fata era consiliată de ceva vreme de psihologul instituţiei de învăţământ. Acum riscă să fie exmatriculată câteva zile, potrivit regulamentului şcolar. 

Elevul care a fost înjunghiat a ajuns la spital. 

Mihai Gafencu, medic Spitalul de copii Louis Țurcanu: "Momentan, nu este pusă viața în pericol, plaga a fost în regiunea toracală inferioară, neatingând niciun organ vital". 

Agresorii sunt în clasa a IX-a la Liceul Alimentar din Timişoara, iar victima lor are 16 ani şi este elev la Liceul Energetic. 

Băiatul înjunghiat, pozitiv la coronavirus

Fata care l-ar fi înjunghiat pe tânărul de 17 ani este de loc din comuna Tormac, de lângă Timișoara, iar băiatul care o însoțea provine dintr-un centru de plasament.

"De altfel, au fost anunțați deja tutorii legali, dar și părinții tuturor copiilor implicați în acest incident. Anchetatorii trebuie să stabilească dacă fata avea sau nu discernământ în momentul în care a comis fapta. Tânărul, spun cadrele medicale, este în afara oricărui pericol, dar, pe lângă tratamentul pe care îl primește pentru această rană mai primește unul suplimentar, împotriva Covid-19, pentru că, la testul PCR i-a fost identificat și virusul SARS-CoV-2", relatează Iulia Pop, reporter Observator.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru loviri şi alte violenţe. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Evenimente » Filmul atacului sângeros din Timișoara. Eleva care a înjunghiat un adolescent pe stradă a vrut să-și apere iubitul