Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Filmul unei crime aproape perfecte: Monica a fost aruncată de iubit pe geam doar în lenjerie intimă, după o ceartă puternică. Avocata din Iaşi era însărcinată în acel moment

Răsturnare de situaţie într-un caz ce a şocat Iaşul în vara anului trecut. Atunci, Monica Cioată, o tânăra avocată, a fost găsită fără viaţa în faţa blocului, îmbrăcată doar în lenjerie intimă, după ce s-ar fi aruncat de la etaj.  
 

de Redactia Observator

la 16.07.2022 , 08:39

Acum, la un an distanţă, iubitul femeii, avocat şi el, este acuzat de omor. Potrivit unor surse, cei doi tocmai se întorseseră de la o petrecere în noaptea în care femeia a murit. Ajunşi în apartament, aceştia ar fi pornit un scandal mostru, iar avocatul şi-ar fi împins iubita peste geam. Zgmotul provocat de cădere i-a alertat pe vecini, care când au văzut cadavrul în faţa blocului au sunat imediat la 112. 

Avocata era însărcinată în momentul impactului

Bărbatul a coborât să vadă ce s-a întâmplat abia după ce la faţa locului ajunseseră medicii şi oamenii legii. Expertiza medico-legală avea să releve şi faptul că tânăra era însărcinată. Ieri, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore.

Articolul continuă după reclamă

Adina Bocai, purtător de cuvânt Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi: S-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Felecanu Sebastian, care este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat. Hotărâtor în acest caz a fost rezultatul expertizei criminalistice care a stabilit faptul că moartea victimei nu s-a datorat unui act suicidal, ci este vorba de omucidere. 

Ce spun procurorii din Iași

"La data de 15.07.2022, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Felecanu Sebastian, avocat în Baroul Iaşi, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 188 al.1 C.p. şi art. 189 al. 1 lit. g) C.p. rap. la art. 199 al. 1 C.p. Inculpatului i-au fost aduse la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţia, în conformitate cu prevederile art. 309 C.p.p.

Faţă de inculpat a fost luată măsură reţinerii pentru 24 de ore, iar dosarul a fost înaintat către Curtea de Apel Iaşi cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive. Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție", au precizat reprezentanții Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Evenimente » Filmul unei crime aproape perfecte: Monica a fost aruncată de iubit pe geam doar în lenjerie intimă, după o ceartă puternică. Avocata din Iaşi era însărcinată în acel moment