Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Gara din Caracal, evacuată complet din cauza unor scurgeri de gaze. Întârzieri de sute de minute, spre disperarea călătorilor: "Mult tam-tam pentru nimic"

Am fost din nou la un pas de tragedie, culmea, de data aceasta în Caracal. Gara din oraş a fost evacuată complet, iar traficul feroviar a fost blocat aproape două ore, din cauza unor scurgeri de propan dintr-un vagon-cisternă al unui tren de marfă privat. Garnitura avea în compunere 38 de vagoane, dintre care 8 încărcate cu gaz. Situaţia a fost remediată la timp, însă celelalte trenuri care circulau pe acea rută au fost oprite în staţiile limitrofe. 

de Redactia Observator

la 28.08.2023 , 13:45

Speriat de o altă catastrofă, un paznic care a simţit miros de gaz a sunat imediat la 112. Imediat, mai multe echipaje de pompieri şi poliţişti au împânzit gara.

Femeie: Din cauza acelei butelii de propan în care era o fisură şi exista risc de explozie.  

Angajat CFR Caracal: Firma de pază a depistat că era pierdere de gaze, fâsâit. 

Vezi și

Trenul privat de marfă avea 38 de vagoane tip cisternă

Trenul privat de marfă, care circula pe ruta Pasărea - Glogovăț, avea în compunere 38 de vagoane tip cisternă, dintre care 5 încărcate cu GPL, 3 cu propan și 30 cu motorină și benzină. La penultimul vagon pe la un robinet, au fost găsite scurgeri mici de gaz.

Mario De Mezzo, prefectul judeţului Olt: Au fost persoane evacuate ca măsură de siguranţă.

Pasager: M-am enervat. Am impresia că au făcut cam mult tam-tam pentru nimic. 

Întârzieri şi de 133 de minute, spre disperarea călătorilor

Până la remedierea situaţiei, care s-a făcut în aproximativ două ore, trenurile care circulau prin gara din Caracal au fost oprite în staţiile adiacente. Iar unele dintre ele au acumulat întârzieri şi de 133 de minute. Spre disperarea călătorilor.

Mario De Mezzo, prefectul judeţului Olt: Lucrurile sunt sub control, nu este niciun pericol. 

Pasager: Eu trebuia să plec la Bucureşti cu trenul de 20.21.

Pasageră: Aştept copilul care vine de la Bucureşti. Trebuia să fie la 9.25 în Craiova.

După ce robinetul pe unde se pierdea gaz a fost închis, şi după ce măsurătorile echipajului CBRN au indicat toate valorile zero, circulaţia a fost reluată. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Gara din Caracal, evacuată complet din cauza unor scurgeri de gaze. Întârzieri de sute de minute, spre disperarea călătorilor: "Mult tam-tam pentru nimic"