Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Meteorologii au anunţat ce urmează: Se vor resimți temperaturi de -30 de grade, strat de zăpadă de aproape o jumătate de metru

Gerul închide şcolile din Capitală şi cinci judeţe. Elevii rămân acasă în următoarele două zile, deşi nu toţi părinţii sunt încântaţi de această decizie.

de Redactia Observator

la 25.02.2018 , 21:48

Gerul închide şcolile din Capitală şi cinci judeţe. Elevii rămân acasă în următoarele două zile, deşi nu toţi părinţii sunt încântaţi de această decizie. Însă, avertismentul meteorologilor a fost dublat de un nou cod portocaliu, de viscol. Sudul ţării va fi măturat de vânt, în rafale de 70 de kilometri pe oră. Deja, de la o oră la alta este tot mai frig. Vom resimţi şi minus 30 de grade Celsius. Şi, pentru prima oară în acest sezon, stratul de zăpadă va ajunge la aproape jumătate de metru. 

Furtuni de zăpadă, vânt polar şi ger crunt. Alerta s-a dat în toată ţara. Primele măsuri au fost luate: închiderea grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din Capitală. 

Imediat, autorităţile din mai multe judeţe au venit cu aceeaşi veste. Luni şi marţi, nu se vor face cursuri în Ilfov, Constanţa, Olt, Dolj, Giurgiu. Părinţii au reacţionat imediat. Nu au cui să lase în grijă copiii. 

Vezi și

De mâine, Capitala şi 11 judeţe din sudul ţării intră şi sub incidenţa unui cod portocaliu de viscol şi vizibilitate redusă. Anticiclonul siberian care a lovit România va aduce şi căderi masive de zăpadă. Pentru prima oară în această iarnă, stratul de omăt va depăşi 40 de centimetri.

Pe acelaşi subiect

Codul portocaliu de ger a fost anunţat încă de ieri. Temperaturile resimţite se vor apropia de minus 30 de grade în Bucureşti, Galaţi şi Rădăuţi. La Craiova sau la Constanţa, mercurul va arăta în jurul de minus 7 grade, dar se vor simţi minus 25. 

Ministerul de Interne a anunţat că pacienţii care au nevoie de dializă, diabeticii şi femeile însărcinate sunt prioritatea zero pentru serviciile de urgenţă. Noaptea trecută, asistenţii sociali şi echipaje de la Poliţia Locală i-au dus pe oamenii străzii la adăposturi.

Vremea polară se extinde toată Europa. E cod portocaliu de ger şi ninsori în Austria, Italia, Slovenia, ţările balcanice, dar şi în Grecia. În Bulgaria, sudul ţării este sub incidenţa unui cod roşu. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Meteorologii au anunţat ce urmează: Se vor resimți temperaturi de -30 de grade, strat de zăpadă de aproape o jumătate de metru