Video Gripa face două noi victime. Doar 1,2 milioane de români s-au vaccinat în acest sezon
Virusul gripal face victime la început de an. În ultima săptămână, au fost înregistrate alte două decese.
În ultima săptămână au fost înregistrate două noi decese în judeţele Constanţa şi Buzău după ce în luna decembrie mai murise o femeie la Cluj. În toate cele 3 cazuri vorbim despre pacienţi trecuţi de 65 de ani, deci aflaţi în categoria de risc, dar care aveau şi alte afecţiuni. Oricum, numărul cazurilor creşte de la o săptămână la alta.
1,2 milioane de români s-au vaccinat antigripal în acest sezon
În ultima săptămână a lunii decembrie au fost înregistrate 12.000 de noi îmbolnăviri, cu 1.500 decât în săptămâna precedentă şi de trei ori mai multe cazuri decât în aceeaşi săptămână a anului trecut. Cele mai multe cazuri sunt acum în Bucureşti, Cluj, Buzău şi Constanţa.
Medicii spun că cea mai bună metodă de a ne proteja de gripă rămâne vaccinarea care se face atât în cabinetele medicilor de familie, cât şi în farmacii. Până acum, peste 1,2 milioane de români s-au vaccinat antigripal în acest sezon. Pe lângă vaccin putem să ne protejăm şi singuri prin igienă, evitarea locurilor aglomerate sau păstrarea distanţei faţă de persoanele bolnave.
Gripa debutează cu temperatură extrem de mare, peste 38 de grade. Alte simptome sunt frisoane, dureri musculare şi articulare, stare de oboseală şi tuse seacă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰