Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Hotel în flăcări, în Eforie Sud. Momente de panică pentru turiştii treziţi în zori de fumul înecăcios. Pompierii au evacuat zeci de oameni de pe acoperiş

Au fost clipe de panică la malul mării. Un apel la 112 anunţa incendiu într-un hotel din Eforie Sud. Un fum negru şi înecăcios îi ţinea captivi pe oameni în camere. Imediat, pompierii au venit la faţa locului. Turiştii au fost evacuaţi cu macaraua direct de pe acoperişul clădirii.

de Redactia Observator

la 07.09.2021 , 20:12

Alarma s-a dat spre dimineaţă, puţin după ora patru. Angajaţii de la recepţie au trecut apoi pe la fiecare cameră ocupată de turişti. Holurile hotelului erau pline de fum. În clădire erau aproape 100 de oameni, turişti şi angajaţi. Panicaţi, oamenii au ieşit pe balcoane. 

"Ne-am trezit de fum", spune un turist. Venit din Bucureşti să-şi petreacă zilele libere la malul mării, bărbatul a ajuns să sară de la balconul hotelului, împreună cu familia, de spaimă să nu rămână cu toţii blocaţi. "Am sărit prin spate cu familia. Am trezit şi vecinii din jur". Alţii, în schimb, au fost evacuaţi cu macaraua direct de pe acoperiş. Adulţi şi copii, şi-au aşteptat rândul în pijamale sau în halate de baie. "Dimineaţă, la ora 4, ne-au ciocănit la uşă cei de la recepţie, ne-au rugat să ieşim pe balcon. Când am deschis uşa să răspund era foarte mult fum pe hol. În 5-10 minute au pornit pompierii", povesteşte un bărbat cazat în hotelul cuprins de flăcări.

"Au fost alocate patru autospeciale de stingere, două autoscări, o descarcerare, trei Smurd, două SAJ şi un total de 40 de pompieri", a declarat Răzvan Parconie, purtător de cuvânt ISU Dobrogea. Incendiul a fost lichidat după aproape o oră. Din primele informații, ar fi fost un scurtcircuit la un boiler din camera tehnică a hotelului. Claudia Tatarici, de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Constanta, spune că există "o singură victimă intoxicată cu dioxid de carbon, care a fost transportată de echipajul SAJ, stabilă, transportată pentru supraveghere". După ce au fost evacuaţi, turiştii au fost mutaţi la un alt hotel din apropiere.

Vezi și
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Hotel în flăcări, în Eforie Sud. Momente de panică pentru turiştii treziţi în zori de fumul înecăcios. Pompierii au evacuat zeci de oameni de pe acoperiş