Video Iadul din Mehedinţi. Flăcări uriaşe au înghiţit peste 150 de hectare de teren, zeci de salvatori au luptat ore-n şir să stingă incendiile
Judeţul Mehedinţi e ca un iad de câteva săptămâni bune. Nici bine nu reuşesc pompierii să stingă flăcările de pe câteva zeci de hectare de vegetaţie uscată, că un nou incendiu e scăpat de localnici de sub control. Ieri, mai multe zone au fost pârjolite, iar pompierii din cinci judeţe au luptat mai bine de 6 ore pentru a ţine flăcările departe de gospodăriile oamenilor.
Mai multe incendii de vegetaţie au izbucnit ieri după-amiază în preajma câtorva localităţi din judeţul Mehedinţi! Flăcări uriaşe au înghiţit peste 150 de hectare de teren şi au ajuns până la marginea pădurii. Pompierii au avut cea mai grea misiune între localităţile Halânga şi Hinova.
În sprijinul pompierilor din judeţul Mehedinţi au fost trimise mai multe echipaje din judeţele Timiş, Dolj, Gorj şi Caraş-Severin. Zeci de salvatori au luptat ore-n şir cu flăcările care ameninţau să ajungă şi la gospodăriile oamenilor.
Raluca Tîrcă, purtător de cuvânt al ISU Mehedinți: Pe fondul lipsei de precipitaţii şi în condiţii de vânt, flăcările s-au propagat rapid, afectând trei anexe gospodăreşti şi patru case dezafectate.
Zeci de incendii de vegetaţie uscată, în Mehedinți
Focul a ajuns până în zona centurii ocolitoare a muncipiului Drobeta-Turnu Severin. Din cauza fumului dens, circulaţia s-a desfăşurat cu dificultate.
De la începutul lunii august, în judeţul Mehedinţi au avut loc zeci de incendii de vegetaţie uscată, iar în unele cazuri, flăcările au distrus mai multe case şi autoturisme.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰