Video Imagini dramatice surprinse pe străzile din Clejani, de la bătaia cu bâte de sâmbătă dintre cele două clanuri. În zonă, este în continuare stare de alertă
Au apărut noi imagini dramatice de la bătaia de sâmbătă dintre cele două clanuri din Clejani, din judeţul Giurgiu. În zonă, e în continuare stare de alertă după răfuiala violentă dintre două familii. Încă de ieri, zona este supravegheată de mascaţi pentru a menţine pacea.
În imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede cum grupurile, înarmate cu bâte, săbii se fugăresc pe străzile comunei. Se sparg geamuri, uşi şi se aruncă cu pietre. În urma incidentului, cinci persoane au fost reţinute pentru 24 de ore.
Cinci persoane reţinute pentru 24 de ore
"Cinci bărbaţi cu vârste cuprinse între 16 şi 41 de ani, toţi din comuna Clejani, judeţul Giurgiu, au fost reţinuţi, pentru 24 de ore în urma unui scandal în localitate urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin-Vale, cu propuneri procedurale", se arată într-un comunicat de presă, emis luni, de IPJ Giurgiu.
Reţinerile au fost făcute în urma cercetărilor pentru lovire sau alte violenţe, violare de domiciliu şi distrugere după ce, la finalul săptămânii trecute, a avut loc un conflict între două familii în timpul căruia au existat mai multe victime fiind solicitată şi ambulanţa. În timpul conflictului, cei cinci bărbaţi, membrii ai unei familii, având în mâini obiecte contondente, ar fi pătruns în curtea locuinţei unui bărbat, unde ar fi distrus geamurile casei şi ar fi lovit-o pe concubina acestuia.
Ulterior, membrii aceleiaşi familii ar fi pătruns în curtea locuinţei unui alt bărbat, unde ar fi distrus două geamuri ale casei, precum şi geamurile unui autoturism, după care, ar fi distrus uşa de acces a unei alte locuinţe, un geam al casei şi un telefon mobil al unei femei, dar au pătruns şi în curţile locuinţelor a doi bărbaţi, unde, de asemenea, ar fi distrus uşile de acces şi geamurile celor două locuinţe.
Conflictul a fost aplanat de forţele de ordine sosite la faţa locului, iar în zonă a rămas, la finalul acestei săptămâni, o echipă a Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi o patrulă de poliţişti, iar cercetările au fost continuate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰