Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Impact violent între un TIR şi un tren, în Sighişoara. Locomotiva a deraiat, iar şoferul autocamionului şi o pasageră au fost preluaţi de SMURD

Pasagerii unui tren care circula pe ruta Sighișoara – Odorheiu Secuiesc au trecut prin clipe de coșmar ieri dimineaţă. Şoferul unui TIR nu s-a asigurat la trecerea la nivel cu calea ferată, iar mastodontul a fost lovit în plin de garnitura de tren. Impactul a fost violent, iar două persoane au fost rănite şi au fost transportate la spital.

de Redactia Observator

la 20.09.2022 , 08:31

Accidentul s-a produs ieri dimineaţă, în jurul orei cinci. Şoferul autocamionului, un bărbat de 53 de ani, de origine turcă, nu s-a asigurat la trecerea la nivel cu calea ferată, care nu era prevăzută cu barieră, iar TIR-ul a fost lovit în plin de un tren de persoane.

În urma impactului violent, mastodontul a fost târât câţiva metri, iar locomotiva trenului a deraiat de pe şine. Atât şoferul TIR-ului, cât şi o altă pasageră au fost răniţi şi au fost preluaţi de echipajele SMURD, care i-au transportat  la spital.

Katona Lorant, Poliţia Locală: Trenul personal care circula din direcţia Sighişoara către Odorheiu Secuiesc a lovit un autotren, care a traversat calea ferată. Circulaţia în zonă este îngreunată. A fost deviată circulaţia pe ruta Strada 1 Decembrie, Strada Toma şi Aron, spre centrul oraşului.

Vezi și

La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de pompieri. Pentru a ridica şi a repune locomotiva pe şine a fost nevoie de un sistem hidraulic de mare tonaj, dar şi de o de macara. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Impact violent între un TIR şi un tren, în Sighişoara. Locomotiva a deraiat, iar şoferul autocamionului şi o pasageră au fost preluaţi de SMURD