Observator » Evenimente » Incendiu de vegetaţie în Băneasa: flăcările au cuprins 30 de hectare, o locuinţă a fost afectată. Imagini filmate cu drona

Video Incendiu de vegetaţie în Băneasa: flăcările au cuprins 30 de hectare, o locuinţă a fost afectată. Imagini filmate cu drona

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 22.08.2023, 15:45 | Modificat la 22.08.2023, 15:46

Un incendiu puternic a izbucnit marţi, într-o zonă de vegetaţie uscată din nordul Capitalei, în apropiere de strada Drumul Agatului, pe o suprafaţă de aproximativ 30 de hectare.

"Forţele acţionează pentru stingerea mai multor focare, respectiv pentru limitarea propagării incendiului. Au fost afectate faţada şi terasa unei locuinţe. Nu sunt victime", informează Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF).

15 autospeciale sunt prezente la faţa locului

Au fost alertate în mod progresiv 15 autospeciale de stingere, SMURD şi descarcerare. "Există pericol de propagare către zona forestieră. Au fost luate măsuri pentru realizarea dispozitivului de protecţie", precizează ISUBIF.

Articolul continuă după reclamă

Rafalele de vant influenţează în mod continuu direcţia de propagare a incendiului, a mai transmis ISUBIF. De asemenea, căile de acces pentru autospecialele de pompieri sunt limitate.