Video Incendiu devastator în Ploieşti: 4 case au fost mistuite de flăcări. Un bătrân a ajuns la spital cu arsuri grave
Incendiu devastator, noaptea trecută, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti. O candelă lăsată nesupravegheată a fost suficientă pentru a dezlănţui un iad care a înghiţit nu mai puţin de 4 case.
Un bărbat de 63 de ani, prins în capcana de foc, s-a ales cu arsuri grave. A fost scos în ultimul moment din casă, înainte să fie ars de viu. Peste 1.200 de metri pătraţi au fost afectaţi de incendiul uriaş. Alarma s-a dat în jurul orei 01:30! Oamenii care locuiau în zonă au fost scoşi din case de mirosul puternic de fum. Atunci au văzut că mai multe case au fost înghiţite de flăcări şi au sunat imediat la 112. "Dormeam. Când ne-am sculat era flacără mare, mare. Foarte tare ne-am speriat, am sculat copii din somn, cumnata mea a ieşit afară", spune o vecină.
Peste 40 de pompieri, cu 7 autospeciale de stingere şi mai multe ambulanţe au ajuns imediat la faţa locului. Flăcările se manifestau violent, iar degajările de fum erau uriaşe. Zeci de minute s-au chinuit pompierii să localizeze incendiul. "O zonă aglomerată din punct de vedere al locuinţelor. Foarte aglomerată. Casele sunt practic lipite una de cealaltă, ceea ce a facilitat propagarea incendiului de la o casă la altă", a declarat Alexandru Muscalu, inspector şef ISU Prahova. Un bărbat de 63 de ani s-a ales cu arsuri grave, de gradul 3, pe mai bine de jumătate din suprafaţa corpului. A primit îngrijri medicale la faţa locului, după care a fost transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean.
Potrivit primelor informaţii ale pompierilor, se pare că incendiul a izbucnit chiar în această locuinţă. Bărbatul de 63 de ani, care este cel mai grav afectat, se afla împreună cu soţia sa în casă. Flăcările ar fi pornit de la o candelă lăsată nesupravegheată. "Lucrurile nu sunt deloc în regulă. Uitaţi, din nou, neatenţia, o candelă lăsată acolo. Acum, cu calm, trebuie să rezolvăm problemă şi să vedem cum îi putem ajuta pe păgubiţi şi să urmărim starea, mai puţin bună, a bătrânului de la care s-a declanşat incendiul", a declarat Andrei Volosevici, primar Ploiești. Nu mai puţin de 1.200 de metri pătraţi din cartierul aflat la periferia oraşului au fost afectaţi. Autorităţile urmează să stabilească, în această dimineaţă, ce pagube a provocat incendiul uriaş.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰