Închisoare cu suspendare pentru un ofiţer de poliţie judiciară, din Bucureşti, acuzat de luare de mită
Un ofiţer de poliţie judiciară, din Bucureşti, acuzat de luare de mită, şi-a recunoscut fapta şi ar urma să fie condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.
Un ofiţer de poliţie judiciară, din Bucureşti, acuzat de luare de mită, şi-a recunoscut fapta şi ar urma să fie condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.
Constantin Cîrje a fost acuzat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie că, "în perioada 13-24 octombrie 2016, în calitatea menționată, a pretins de la administratorul unei societăți comerciale, coinculpat în cauză, foloase care nu i se cuveneau, respectiv două centrale termice, boiler și accesorii, iar ulterior, în data de 01 noiembrie 2016, a primit prin intermediar aceste bunuri în valoare totală de 34.895 lei. Inculpatul Cîrje Constantin, pe parcursul urmăririi penale, a consemnat suma de 34.895 lei în vederea confiscării speciale prin echivalent. Pretinderea și primirea s-au făcut de către ofițerul de poliție în legătură cu atribuțiile sale serviciu, astfel încât acesta să dispună o soluție favorabilă omului de afaceri într-un dosar de evaziune fiscală".
Pus în faţa dovezilor, ofiţerul de poliţie şi-a recunoscut fapta şi a ajuns la un acord cu procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, acord de recunoaştere a vinovăţiei care ar urma să-i aducă o condamnare la trei ani de închisoare cu suspendare.
Mai rămâne ca magistraţii de la Tribunalul Bucureşti să-şi dea acordul pe materialele primite de la procurori, respectiv dosarul de urmărire penală şi acordul de recunoaştere a vinovăţiei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰