Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Jandarmeria a descoperit versurile melodiilor hip hop la UNTOLD. După Gheboasă, i-a sancţionat pe Paraziţii şi Macanache

Alţi patru artişti care au susţinut concerte la festivalul Untold de la Cluj-Napoca au fost amendaţi de jandarmi cu câte o mie de lei pentru că au prezentat versuri cu limbaj vulgar, licenţios sau rasist.

de Redactia Observator

la 10.08.2023 , 14:24

Jandarmeria a descoperit versurile melodiilor hip hop la UNTOLD. După Gheboasă, i-a sancţionat pe Paraziţii şi Macanache Jandarmeria a descoperit versurile melodiilor hip hop la UNTOLD. După Gheboasă, i-a sancţionat pe Paraziţii şi Macanache - Facebook

”În urma analizării imaginilor şi înregistrărilor video din timpul festivalului Untold, Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca a aplicat noi sancţiuni contravenţionale pentru 4 artişti, care au prezentat în concert cântece cu versuri care conţin un limbaj vulgar, licenţios sau rasist”, a anunţat, joi, instituţia.

Astfel, cele 4 persoane au fost sancţionate cu amendă în valoare de 1.000 de lei fiecare, conform art. 2, alin 1) din Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

”În continuare, ne reafirmăm angajamentul de a proteja drepturile şi libertăţile individuale ale tuturor persoanelor, indiferent de categoria socială sau etnică, atâta timp cât acestea respectă prevederile legale”, a transmis Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca. Potrivit surselor Observator ar fi vorba de trupa Paraziţii şi cântăreţul de hip-hop Macanache.

Articolul continuă după reclamă

Jandarmeria Cluj anunţă că, după apariţia controverselor legate de concertul susţinut de trapperul Gabriel Gavriş, cunoscut sub numele de scenă Gheboasă, s-a autosesizat şi l-a amendat pentru proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora. De asemenea, în urma spectacolului susţinut la festivalul Untold a fost sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Jandarmeria Română a transmis, marţi seară, că sancţiunile aplicate de echipajele proprii nu sunt discriminatorii. Reacţia a venit după ce trapperul Gheboasă, amendat de Gruparea Mobilă Cluj-Napoca pentru prestaţia de la Untold, a acuzat instituţia de rasism.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Jandarmeria a descoperit versurile melodiilor hip hop la UNTOLD. După Gheboasă, i-a sancţionat pe Paraziţii şi Macanache