Jandarmii au oprit-o pentru un "bagaj suspect". Atunci, iubitul ei a îngenuncheat și a cerut-o de soție
O plimbare prin Șcheii Brașovului s-a transformat într-un moment de neuitat pentru doi tineri. Ajutat de jandarmi, Manu a pus la cale un control pentru un presupus "bagaj suspect", iar când Alina se aștepta la o legitimare, acesta a îngenuncheat și a cerut-o de soție.
Potrivit unei postări publicate pe pagina de Facebook a Jandarmeriei Brașov, scenariul a început cu o plimbare obișnuită a celor doi tineri, întreruptă de apariția unui echipaj de jandarmi care a simulat verificarea unui bagaj suspect și legitimarea celor doi.
Momentul, care părea să se îndrepte spre o situație neplăcută, s-a transformat într-o surpriză pentru Alina, când partenerul său, Manu, a cerut-o în căsătorie, scrie Mediafax.
"Acesta este scenariul unei cereri în căsătorie pe care un tânăr l-a imaginat pentru una dintre cele mai importante zile din viața sa și al cărui deznodământ a fost un "DA" rostit cu o voce plină de emoție", au transmis reprezentanții Jandarmeriei Brașov.
Alina a primit astfel un cadou de aniversare neașteptat, iar cei doi au ales ca jandarmii să fie martori la unul dintre cele mai importante momente din viața lor.
La finalul mesajului, reprezentanții Jandarmeriei Brașov le-au transmis viitorilor soți un mesaj de felicitare și le-au urat o viață fericită împreună.
