Video Judeţul care scoate la concurs peste 300 de posturi în poliţie din sursă externă. Dosarele se depun online până pe 27 martie
Dacă visaţi să deveniţi poliţist acesta ar putea fi un moment bun pentru că Ministerul de Interne face angajări masive. 400 de posturi sunt scoase la concurs în toată ţara, atât agenţi şi ofiţeri de poliţie, cât şi personal contractual din sursă externă.
Din cele 400 de locuri scoase la concurs de Poliţia Română, peste 300 sunt în IPJ Constanţa, vorbim despre 140 de poliţişti la rutieră, 89 de agenţi la ordine publică şi 25 la transporturi. Pentru a li explica tinerilor dornici de o carieră în MAI poliţia din Constanţa organizează zilele acestea între orele 11-14 activităţi.
Calendarul probelor
Poliţiştii distribuie materiale de promovare, au un stant cu tehnică în interiorul mall-ului iar afară sunt expuse autospecialele. Dosarele se depun până la data de 27 martie online. Dacă acestea vor fi admise, în perioada 5-15 aprilie se va desfăşura proba eliminatorie de evaluare a performanţei fizice în funcţie de posturile scoase la concurs dacă este prevăzută o astfel de probă, apoi examenul psihologic şi vizita medicală. Ulterior, la data de 20 aprilie va fi desfăşurată proba scrisă susţinută sub un examen tip grilă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰