Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video La nuntă, cu dar şi certificat verde. Măsurile anunțate de Florin Cîțu, pentru a preveni creșterea cazurilor de Covid

Mersul la nuntă ar putea fi condiţionat, în viitorul apropiat, de prezentarea la intrare a unui certificat verde. Este ideea luată în calcul de premier, după ce rata de infectare a început să crească în tot mai multe localităţi din ţară. 

de Redactia Observator

la 13.09.2021 , 08:51

"Sunt nunţi programate în perioada următoare în zone unde deja se vede că ajungem la 3 la mie. Oamenii nu pot să-şi mai modifice data de la o săptămâna la alta. Şi atunci aş propune pentru nunţile care sunt deja programate şi sunt în zone unde incidenţa creşte, să folosim certificatul verde", a declarat Florin Cîţu, premierul României.

Florin Cîțu a cerut mai multe paturi la ATI, pentru bolnavii Covid

Nu este singura măsură preventivă cerută de primul ministru.

Vezi și

În şedinţa cu prefecţii de ieri, acesta a cerut suplimentarea paturilor pentru bolnavii de COVID din secţiile de terapie intensivă. În prezent 600 de pacienţi sunt internaţi la ATI în condiţiile în care sunt 860 de locuri disponibile.

Florin Cîţu vrea dublarea cât mai rapidă a numărului de paturi.

"Aş vrea să vorbim puţin de situaţia ATI. Aş vrea cât mai repede să revenim la 1.600 de paturi disponibile pentru secţiile ATI. Dacă este nevoie şi de intervenţia mea îmi spuneţi, dar ştiu foarte bine că putem să ajungem la 1.600 de paturi", a mai spus premierul.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » La nuntă, cu dar şi certificat verde. Măsurile anunțate de Florin Cîțu, pentru a preveni creșterea cazurilor de Covid