Video MAI, după reţinerea celor 3 suspecţi în cazul furtului tezaurului dacic: "Niciunul dintre ei nu e român"
Poliţia olandeză a reţinut trei suspecţi în cazul furtului tezaurului dacic.
- Cine sunt suspecţii arestaţi în Olanda în cazul jafului de la muzeu. DETALII la Observator 17:00, la Antena 1
- Proiect legislativ după decizia ICCJ: Oricine este prins cu droguri în sânge în timp ce conduce va fi considerat direct infractor
Reprezentanţii Ministerului de Interne au precizat că niciunul dintre cei trei suspecţi nu este de naţionalitate română. De asemenea, MAI a mai punctat că se vor continua colaborările cu autorităţile olandeze, dar şi cu cele internaţionale pentru recuperarea tezaurului.
MAI, după reţinerea celor 3 suspecţi în cazul furtului tezaurului dacic
"Încă din 25 ianuarie Poliţia Română a fost notoficată de Poliţia olandeză cu privire la acest furt. Din acel moment au fost activate toate mecanismele de cooperare internaţională. Am colaborat atât cu poliţia olandeză, cât şi cu Europol şi Interpol. La acest moment, sunt reţinute trei persoane de către poliţia olandeză. Facem precizarea că niciunul dintre cei trei nu este român. Mulţumim poliţiei olandeze, celorlalţi parteneri externi. Rămânem în contact cu toate autorităţile implicate, scopul fiind recuperarea bunurilor furate", a declarat Bogdan Despescu, secretat de stat în MAI.
Autorităţile române au pus la dispoziţie profilele mai multor infractori români şi străini, care au un mod de operaţiune similiar cu cei care au jefuit Muzeul din Drents ori au la cazier furturi cu obiecte de artă. Cel puţin trei persoane sunt implicate, ar fi din Olanda de Nord şi se bazează pe sprijinul populaţie.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰