Antena Meniu Search
x

Mamă și fiu, găsiți morți într-o casă din Olt. Cei doi muriseră de ceva vreme până au fost descoperiți

Împreună și în moarte. Mamă și fiu au fost găsiți morți într-o casă din Slatina. Cei doi erau decedați de ceva vreme până au fost descoperiți.

de Redactia Observator

la 02.03.2023, 20:12

Mamă și fiu, găsiți morți într-o casă din Olt. Cei doi muriseră de ceva vreme până au fost găsiți

Din primele informații, femeia de 83 de ani și bărbatul de 51 de ani s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon, informează reporterul Observator Cristina Oprea. Oamenii legii au conformat decesele celor doi. Medicii sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic pentru cei doi. Cadavrele lor prezentau rigiditate, semn că muriseră deja de câteva zile.

Ce spun polițiștii 

La data de 2 martie 2023, în jurul orei 16.30, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că două persoane ar fi decedat într-o locuința situată pe strada Banului din municipiul Slatina.

La fața locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliției Municipiului Slatina, care, din primele verificări, a stabilit faptul că o femeie, în vârstă de 83 de ani și un bărbat, în vârstă de 50 de ani, ambii din municipiul Slatina, județul Olt, ar fi decedat într-un imobil din aceeași localitate.

În urma examinării sumare a trupurilor persoanelor decedate, s-a constatat faptul că acestea nu prezentau urme vizibile de violență pe suprafața corpului. Trupurile persoanelor decedate au fost ridicate și transportate la morga Spitalului Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei și a stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Observator » Evenimente » Mamă și fiu, găsiți morți într-o casă din Olt. Cei doi muriseră de ceva vreme până au fost descoperiți