Video "Mămică, nu e nimeni aici". Drama Mariei, gravida care a murit odată cu fătul ei, povestită de mamă şi soţ
O femeie însărcinată în patru luni a murit după 12 ore petrecute în spital. Tânăra IT-istă a ajuns la Urgenţe cu dureri de burtă, iar medicii i-au spus, iniţial, că are o cădere psihică. Apoi, când au văzut că fătul e mort, au mai aşteptat o noapte până să o opereze. Maria a murit de septicemie. Soţul acuză doctorii că au lăsat-o să moară cu zile: femeia era la a doua sarcină obţinută prin inseminare in vitro şi urma să se căsătorească în curând.
Pe 15 martie, femeia de 38 de ani a ajuns la camera de gardă a Spitalului Judeţean din Bacău. În urmă cu doar două zile fusese la control şi aflase că sarcina decurge normal.
Gravidă moartă după 12 ore în spital
"Seara râdeam cu Maria: Uite, fiica ta nu stă la poze, stă numai cu spatele. Vineri, s-a trezit cu frisoane, dureri de burtă", povesteşte Ovidiu Prutean, soţul Mariei. La spital, femeia a primit vestea de care se temea cel mai tare: inima fătului pe care îl purta în pântece de patru luni nu mai bătea. Coşmarul, însă, abia începuse.
"A vomitat la baza scării, la intrarea în maternitate. Vine o asistentă care voia să-i verifice temperatura, constată cu stupoare că nu mai are termometru la recepţie, că l-a luat un coleg şi nu l-a mai adus înapoi. O cârpeală au făcut", adaugă Ovidiu Prutean, soţul Mariei.
- "Sarcina era ok, râdeam cu Maria". Tragedia gravidei moarte în spital, la Bacău, prin ochii soţului rămas de...
- Filmul unei tragedii cu repetiţie. Cum a fost lăsată Maria să aştepte 12 ore cu fătul mort în ea până să...
- O gravidă din Bacău a murit, după ce a fost lasată în agonie timp de 12 ore. Maria era însărcinată în luna a...
După-amiază, pacienta a fost mutată pe secţia de chirurgie, dar medicii au decis că nu e o urgență scoaterea fătului mort. "Ea acuza dureri de burtă, dar ei îi spuseseră că are o cădere psihică", mai spune Ovidiu Prutean, soţul Mariei.
În cursul nopţii, Maria a murit
Maria a fost operată după 12 de la internare. După alte două ore, soţul a fost pus să semneze un acord pentru extirparea uterului şi ovarelor, pentru că doar aşa putea fi salvată viaţa pacientei. La ieşirea din sala de operaţie, medicii i-au spus că au reuşit, totuşi, să salveze organele. În timpul procedurii, femeia expulzase singură fătul mort și placenta.
"Îmi comunică faptul că Maria e într-o stare gravă. Că biologia e o chestie care nu ţine neapărat de ei, că ţine de evoluţie, că nu ştiu sigur care e situaţia cu ea", spune Ovidiu Prutean, soţul Mariei. A doua zi dimineaţă, Ovidiu a fost pus în faţa faptului împlinit: soţia lui suferise două stopuri cardio-respiratorii şi nu a mai putut fi salvată.
"Era o mamă cu o anumită vârstă, cu o sarcină dorită şi se punea problma dacă să se facă histeroctomie totală sau nu. În timp ce se consultau, a avut loc avort spontan al acestui făt şi nu a mai fost nevoie de intervenţie pe zona genitală. Pacienta a fost trimisă în ATI cu toată medicaţia, cu toate adaptate la starea pacientei. Medicii au spus că scorul de la ATI ne prevestea o evoluţie nefavorabilă fulminantă", a declarat Aurelia Ţaga, director medical.
Maria a murit de septicemie
Maria a murit de septicemie, arată raportul legiştilor. Şi din cauza indiferenţei, acuză rudele. Femeia avea o carieră în IT, unde lucra împreună cu Ovidiu. Urmau să aibă o fetiţă pe care voiau să o boteze Teodora, iar luna viioare aveau programată nunta. Maria era la a doua sarcină făcută prin inseminare in vitro, după ce pe prima a pierdut-o în urmă cu şapte luni.
"După toată situaţia întâmpinată aici, la maternitate, cât şi pe secţia de chirurgie a spitalului din Bacău, bărbatul a încercat să afle adevărul, aşa că a făcut mai multe plângeri. Aceasta, la Direcţia de Sănătate Publică, încă una a depus-o la Poliţie, o alta la Colegiul Medicilor, dar şi la Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate. Şi, desigur, a scris şi la Ministerul Sănătăţii. Aceştia din urmă au fost şi singurii care i-au răspuns", transmite Clara Mihociu, reporter Observator.
"Ministerul Sănătăţii nu poate interveni în activitatea organismelor prezentate. Du-te, dă-i în judecată. Noi nu putem face nimic", spune Ovidiu Prutean, soţul Mariei.
Mama Mariei: "Cu zile a murit"
Mama Mariei, care a adus-o pe lume exact la aceeaşi maternitate, acuză medicii că i-au ignorat fiica bolnavă. "Mi-aduc aminte că am născut-o tot la Maternitatea Bacău. Cu zile a murit. Cu zile a murit. Am vorbit cu ea seara și dimineață. A zis ca i s-au uscat buzele și zice, mămica, nu e nimeni aici", povesteşte Aurelia, mama Mariei.
Un alt caz dramatic s-a petrecut, anul trecut, la Botoşani. Alexandra Ivanov, o tânără mamă de 25 de ani, care venise la spital cu dureri în timpul sarcinii, a murit după ce a fost lăsată de medici să agonizeze timp de 7 ore, fără să primească măcar un calmant.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰