Marea lovitură: Tânăr doljean, bănuit că a convins o femeie să fure din locuinţa tatălui ei 70.000 de lei şi bijuterii de 150.000 de lei
Un bărbat bănuit că a instigat o femeie să fure bani şi bijuterii din locuinţa tatălui acesteia a fost reţinut de poliţiştii doljeni. Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj a transmis, vineri, printr-un comunicat că poliţişti din cadrul Poliţiei Calafat au reţinut, pentru 24 de ore, un tânăr de 27 de ani, din Calafat, bănuit de săvârşirea infracţiunilor de instigare la infracţiunea de furt, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice de sânge.
Poliţiştii Secţiei nr. 10 Poliţie Rurală Poiana Mare au fost sesizaţi, săptămâna trecută, de către un bărbat, de 64 de ani, din comuna Desa, cu privire la faptul că fiica acestuia, de 34 de ani, i-ar fi sustras, din locuinţă, suma de 70.000 de lei precum şi bijuterii din aur în valoare de aproximativ 150.000 de lei.
''În seara zilei de 28 ianuarie, în jurul orei 23.00, patrula de siguranţă publică din cadrul Secţiei 6 Poliţie Craiova a depistat, pe strada Râului, din municipiul Craiova, un autoturism înmatriculat în Republica Bulgară, în care se afla şi tânărul de 27 de ani, din municipiul Calafat, asupra acestuia fiind găsită suma de 15.100 de lei. Din cercetări ar fi rezultat faptul că, tânărul ar fi instigat-o pe femeia de 34 de ani să sustragă banii şi bijuteriile, după care s-ar fi deplasat către municipiul Craiova, la volanul unui autoturism neînmatriculat, fără a poseda permis de conducere şi refuzând să-i fie prelevate mostre biologice pentru a se stabili valoarea alcoolemiei'', se arată în comunicat.
Poliţiştii au reuşit să recupereze întreaga cantitate de bijuterii şi suma de 15.000 de lei. Bărbatul a fost dus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat în vederea luării unei măsuri preventive. De asemenea, bărbatul de 64 de ani şi-a retras plângerea depusă împotriva fiicei sale.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰