Mărturia revoltătoare a tânărului din Arad care le-a omorât pe cele două fete în accidentul de la Ghioroc: 'Mă simt curat'
Raul Robert, tânărul în vârstă de 18 ani, din Arad, implicat în tragedia de pe lacul Ghioroc, acolo unde două fete au murit în urma unui accident, a declarat în faţa judecătorilor că este curat şi că şi-a recunoscut fapta.
Raul Robert, tânărul în vârstă de 18 ani, din Arad, implicat în tragedia de pe lacul Ghioroc, acolo unde două fete au murit în urma unui accident, a declarat în faţa judecătorilor că este curat şi că şi-a recunoscut fapta.
"Sunt curat, mi-am recunoscut fapta!", au fost cuvintele tânărului care a încercat să dea vina pe Adelina pentru teribilul accident.
Planul diabolic al tânărului ar fi reuşit, cel mai probabil, dacă nu era şi prietenul său, al doilea supravieţuitor al accidentului.
Acesta din urmă nu a mai putut suporta sentimentul de vină şi le-a povestit poliţiştilor cum s-a întâmplat nenorocirea.
Raul Robert se afla la volanul BMW-ului, în momentul accidentului. El nu avea permis de conducere şi se afla sub influenţa alcoolului.
La un moment dat, a început să accelereze puternic şi să facă drifturi. A pierdut controlul direcţiei, iar maşina a ajuns pe fundul lacului Ghioroc.
Adelina şi Laura au fost lăsate să moară
Adelina Stângaciu şi Laura Bogdănescu au rămas captive în maşină imediat după accident, în timp ce Raul Robert şi celălalt tânăr au reuşit să iasă la mal.
Cei doi au aşteptat mai bine de 20 de minute până să sune la numărul unic de urgenţă 112, astfel că cele două fete au fost lăsate să moară.
Probele adunate de poliţişti în timpul anchetei au desluşit misterul din jurul accidentul şi astfel au descoperit că Raul, iubitul Adelinei, se afla la volan în momentul accidentului, şi nu tânăra de 24 de ani.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰