Minoră aflată în grija statului, racolată și obligată să se prostitueze. Doi indivizi au fost arestați
Trei persoane sunt cercetate pentru trafic de minori după ce au obligat să practice prostituţia o minoră care se afla într-o formă de protecţie instituţionalizată, în cadrul unei Direcţii de Asistenţă socială şi Protecţie a Copilului din Bucureşti.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Când scăpăm de vortexul polar şi ninsori. Jumătate din ţară, paralizată de zăpezi
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei, la data de 19 august, poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au desfăşurat o acţiune, în municipiul Bucureşti şi în judeţul Ilfov, pentru documentarea activităţii infracţionale a unor persoane bănuite de trafic de minori. În cadrul acţiunii, a fost făcută o percheziţie domiciliară şi au fost puse în aplicare trei mandate de aducere.
“Din cercetări a reieşit că, în cursul anului 2019, trei persoane ar fi recrutat, găzduit şi obligat să practice prostituţia o victimă, minoră, aflată într-o formă de protecţie instituţionalizată, în cadrul unei direcţii de asistenţă socială şi protecţie a copilului din Bucureşti. Persoanele bănuite ar fi folosit în activitatea infracţională diferite site-uri de anunţuri de publicitate din mediul online, facilitându-se astfel legătura între clienţii doritori de servicii sexuale şi victima, care ar fi fost obligată să presteze aceste servicii sexuale. De asemenea, persoanele bănuite şi-ar fi însuşit sumele de bani astfel obţinute” se arată în comunicat.
Sursa citată menţionează că în urma percheziţiei au fost ridicate mai multe telefoane, dispozitive electronice şi mai multe mijloace materiale de probă.
Două persoane au fost reţinute, pentru 24 de ore, iar o a treia este cercetată sub control judiciar.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰