Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Minunea de Rusalii de la Institutul Fundeni și Spitalul Parhon: 3 oameni au primit o șansă la viață, după gestul altruist al unei familii

Echipele medicale de la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti au realizat, duminică, o prelevare de organe de la un pacient aflat în moartea cerebrală, cu acordul familiei acestuia, iar doctorii de la Institutul Clinic Fundeni şi Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” Iaşi au efectuat un transplant hepatic şi două transplanturi renale, în cursul aceleiaşi zile, pe trei pacienţi.

de Redactia Observator

la 05.06.2023 , 20:00

„Gestul altruist al unei familii salvează vieţile altor semeni necunoscuţi aflaţi în suferinţă. Prin bunătate şi mărinimie au schimbat destinele altor oameni, înfăptuind o minune pentru ei.Transplantul înseamnă viaţă! Un week-end la datorie  pentru echipele medicale implicate în activitatea de transplant, care au făcut din nou un adevărat maraton pentru salvarea de vieţi: trei pacienţi au primit o nouă şansă la viaţă în urma intrevenţiilor de transplant hepatic şi renal, realizate în cursul zilei de duminică, 4 iunie. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără gestul altruist făcut de o familie care, deşi a pierdut pe cineva foarte drag, a fost de acord cu donarea de organe şi nici fără efortul deosebit al echipelor medicale implicate în activitatea de transplant, de la donare la transplant”, arată postarea de luni, pe pagina de Facebook a Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti.

Potrivit sursei citate, duminică dimineaţă la Spitalul Clinic de Urgenta Bucuresti a fost realizată o nouă intervenţie de prelevare de organe, „prin bunăvoinţa familiei unui pacient aflat în moarte cerebrală, care a fost de acord să doneze organele rudei lor”. 

"Mulţumim cu profund respect şi recunoştinţă familiei donatorului pentru gestul suprem de altruism"

Vezi și

„Cu responsabilitate şi profesionalism, echipa ATI a spitalului Floreasca coordonată de Prof.Dr. Ioana Grinţescu şi Conf.Dr. Liliana Mirea, alături de coordonatorul de transplant - Dr. Rosana Turcu, au făcut posibil să fie pornite resorturile speranţei pentru alţi pacienţi. Mulţumim cu profund respect şi recunoştinţă familiei donatorului pentru gestul suprem de altruism, precum şi echipelor medicale care au făcut posibilă salvarea celor pentru care transplantul reprezintă unica şansă la viaţă. Intervenţiile de prelevare ale organelor au fost realizate de echipele chirurgicale ale Institutului Clinic Fundeni - condusă de Dr. Guenadiy Vatachki pentru ficat şi Spitalului Clinic “Dr. C.I. Parhon” Iaşi – condusă de Dr. Daniel Andone pentru rinichi”, mai indică postarea de pe reţeaua de socializare.

Echipele de medici de la Institutul Clinic Fundeni şi Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iaşi au mai realizat un transplant hepatic şi, de asemenea, pe alţi doi pacienţi au fost făcute transplanturi renale.

„Efortul lor a fost preluat mai departe de echipele de transplant ale Institutul Clinic Fundeni şi Spitalul Clinic Dr. C I Parhon, Iasi, acolo unde armate de profesionişti de elită şi-au pus în slujba pacienţilor întreaga lor pricepere şi măiestrie. Astfel, încă o viaţă este salvată în urma intervenţiei de transplant hepatic, realizată de echipa chirurgicală condusă de Prof.Dr. Vladislav Braşoveanu, cu suport ATI – Dr. Esenia Calancea, Dr. Elena Badea. Alţi doi pacienţi vor primi o viaţă mai bună datorită transplanturilor renale realizate de echipele chirurgicale conduse de Dr. Cornel Moroşanu, Dr. Adelina Miron şi Dr. Cătălin Constandache, alături de echipa ATI – Dr. Liviu Antohi, Dr. Andi Tofan şi Dr. Adrian Martin”, conchide sursa menţionată.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Evenimente » Minunea de Rusalii de la Institutul Fundeni și Spitalul Parhon: 3 oameni au primit o șansă la viață, după gestul altruist al unei familii