Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Moarte suspectă în Vâlcea: un băiat de 14 ani, găsit mort în apartament. Sora sa, dusă inconştientă la spital. Ce au găsit pompierii în locuinţă

Angajatii din cadrul ISU Vâlcea au fost sesizați marţi, în jurul orelor prânzului, despre un adolescent în vârstă de 14 ani din localitatea Brezoi, care nu răspunde la ușa locuinței. Apelul a fost facut de către bunica și mătușa minorului, care s-au panicat în lipsa unui răspuns. 

de Redactia Observator

la 06.12.2022 , 17:51

Pompierii Pompierii i-au găsit pe cei doi fraţi în stare de inconştienţă - Profimedia

La fața locului au fost trimise mai multe echipaje de salvare ale ISU și SAJ. Pompierii au reuşit să intre în apartament pe balcon, cu ajutorul unei scări de fereastră. În locuinţă au fost găsite două persoane, soră și frate, în stare de inconștienţă.

Băiatul de 14 ani prezenta semne de rigiditate, iar fata, în vârstă de 26 de ani, o stare de pierdere a cunoștinței. Din păcate, adolescentul nu a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate, fiind declarat decedat de către medicul de pe ambulanță. Din primele verificări efectuate, s-a constatat faptul că acesta nu prezenta urme vizibile de violență.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei, în vederea stabilirii cauzei producerii decesului. În continuare, se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Articolul continuă după reclamă

Sora băiatului a fost transportată la spital

Sora băiatului a fost găsită în stare de inconștienţă, dar cu semne vitale. Ea a fost preluată de catre echipajul SMURD Brezoi și transportată la spital.

În momentul patrunderii în locuinţă, s-a constatat că, în interiorul apartamentului, sobele erau reci și ambele persoane se aflau în dormitor. Apelul a fost facut de către bunica şi mătuşa băiatului, la ora 13.57. Se continuă investigaţiile pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc tragedia.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Moarte suspectă în Vâlcea: un băiat de 14 ani, găsit mort în apartament. Sora sa, dusă inconştientă la spital. Ce au găsit pompierii în locuinţă