Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "N-aş vrea să văd cârciumi, terase". Insula "Îngerilor" de pe Lacul Morii va fi reabilitată: ce planuri au autorităţile

Insula "Îngerilor" de pe Lacul Morii, din Bucureşti, va fi reamenajată, după zeci de ani în care a fost abandonată. Şi o parte a digului va fi refăcută. Sunt mai multe variante luate în calcul: ar putea deveni ştrand, loc pentru sporturi nautice sau activităţi culturale. Primăria aşteaptă idei din partea specialiştilor şi pune la bătaie 20 de milioane de euro pentru investiţie.

de Andre Rotaru

la 18.08.2022 , 19:57

Întinsă pe 32.000 de metri pătraţi, insula de pe Lacul Morii a fost uitată mai bine de 30 de ani şi se află într-un stadiu avansat de degradare. Asfaltul este crăpat şi sunt peste tot buruieni uriaşe. În mijloc, o făntână veche stă să cadă. După ani intregi în care autorităţile locale au uitat practic de această insulă, abia anul trecut ea a fost igienizată. Atunci echipe ADP au scos tone de gunoaie. Acum au rămas câţiva copaci si iarba uscată. Inclusiv podul care duce spre insulă riscă să se prăbuşească.

Zeci de urbanişti, arhitecţi şi peisagişti s-au înscris deja în concurs

"Există acea structură, acel ponton vechi, nepăstrat, neîngrijit dar care are valoarea lui. Se va tine cont la design de aceste probleme de infrastructură", a declarat Emil Ivănescu, preşedinte Ordinul Arhitecţilor Bucureşti. Primăria de sector promite însă că până în 2025, întreaga zonă va fi complet transformată. Zeci de urbanişti, arhitecţi şi peisagişti s-au înscris deja în concurs. Cele mai bune soluţii vor fi premiate cu peste 2 milioane de lei. "Este un teren mic dar foarte valoros pentru că este într-adevăr o insulă în mijlocul apei. Pot să fie activitati legate de plimbare, activ legate de cultura, de invatamant, activ nautice. Poate să fie şi un ştrand", a declarat Sorin Manea, arhitect, urbanist.

Vezi și

Ce vor oamenii? "Niste băncute făcute aşa, organizare. Astea care nu mai sunt bune trebuie demolate si date la o parte de aici", spune un bucureştean. "Văzând că şi drumul e cat de cat ok, ai unde să te plimbi, unde să stai, poate ne incurajează să folosim mai des bicicletele", spune un altul. "N-aş vrea să văd cârciumi, terase", a precizat un bătrân. Inclusiv digul va fi reparat. "Va fi reabilitată partea pe care o avem în proprietate şi asta e partea nordică şi putem reabilita doar drumul, doar digul din partea sudică pentru că restul nu e proprietate publică, este proprietate privată", a declarat Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6.

Fiind lucrări pe malul lacului, Apele Române au impus restricţii. "Cele mai importante sunt aspectele acestea de peisaj, biodiversitate si de context, lac, tipul digului", a declarat Emil Ivănescu, preşedinte Ordinul Arhitecţilor Bucureşti. Prin modificările aduse zonei, primăria vrea ca Lacul Morii să devină unul dintre principalele puncte de atracţie ale Capitalei.

Andre Rotaru Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » "N-aş vrea să văd cârciumi, terase". Insula "Îngerilor" de pe Lacul Morii va fi reabilitată: ce planuri au autorităţile