Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Nelu Tătaru: "Arhiepiscopul Pimen este în stare stabilă"

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat joi că starea de sănătate a Arhiepiscopului Sucevei şi Rădăuţilor, IPS Pimen, este stabilă. Prelatul a fost internat în spital în urma diagnosticării cu SARS-CoV-2.

de Daniel Murărescu

la 30.04.2020 , 16:56

Arhiepiscopul Pimen ÎPS Pimen, fotografiat în timp ce împărțea Lumina Sfânta adusă pe Aeroportul Suceava, sâmbătă, 23 aprilie 2011 - Mediafax Foto / Tibi Bujdei via Hepta
  • Arhiepiscopul a fost spitalizat în a doua zi de Paște
  • ÎPS Pimen prezenta simptome severe de pneumonie

Întrebat, joi, la Suceava, care este stare de sănătate a Arhiepiscopului Sucevei şi Rădăuţilor, Nelu Tătaru a precizat că IPS Pimen este stabil, dar rămâne cu precauţii, având în vedere vârsta înaintată şi comorbidităţile acestuia.

"Din informaţiile pe care le avem, era o stare stabilă. Rămân cu nişte precauţii, având în vedere că există o vârstă şi există nişte comorbidităţi. Tratăm fiecare caz după patologie, după vârstă, după comorbidităţi, facem tot posibilul ca rezultatul final să fie unul de vindecare", a declarat Nelu Tătaru. 

Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Pimen, în vârstă de 90 de ani, confirmat cu coronavirus, a fost transferat săptămâna trecută de la Spitalul din Suceava la Institutul "Matei Balş" cu un elicopter. Grupul de Comunicare Strategică a transmis atunci că ÎPS Pimen prezenta simptome severe de pneumonie.

Articolul continuă după reclamă

În cursul zilei de 28 aprilie Arhiepiscopul Pimen a dat primele semne de revenire în lupta cu noul coronavirus.

Daniel Murărescu Like

Daniel Murărescu face parte din echipa Observator de decembrie 2016, de la relansarea site-ului, şi este în prezent editor de content.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Nelu Tătaru: "Arhiepiscopul Pimen este în stare stabilă"