Nemeth Zsolt: Credem in invatamantul in limba maghiara din Transilvania
Subsecretarul de stat in Ministerul de Externe ungar Nemeth Zsolt a declarat ca reprezentantii statului ungar cred in invatamanetul in limba maghiara din Transilvania, care este o investitie de viitor
Nemeth Zsolt a fost, sambata, invitatul de onoare al festivitatii centrale dedicate absolventilor de la Universitatea Spientia din Targu Mures, unde a primit Premiul "Bocksai Istvan", transmite Mediafax. Rectorul universitatii a declarat ca distinctia i-a fost acordata lui Zsolt in semn de recunoastere a eforturilor si muncii depuse in interesul unitatii de invatamant.
In discursul de multumire, acesta a mentionat ca s-a numarat printre cei care, in urma cu peste 12 ani, au luptat pentru obtinerea autorizarii Universitatii. Totodata, a mai subliniat ca reprezentantii statului ungar cred in invatamantul in limba maghiara din Transilvania, iar cetatenii ungari "cred ca acele surse materiale care ajung in Transilvania sunt, de fapt, luate de la ei", trebuie sa inteleaga ca sprijinul acordat de statul ungar Universitatii Sapientia reprezinta o investitie in viitor. "Trebuie sa accentuez ca nu este vorba despre sprijin material, este vorba despre o investitie - o investitie in comunitatea maghiara, o investitie in comunitatea europeana, in tinerime, in viitor. Numai rauvoitorii si cei invidiosi nu cred in aceste principii. Dragi absolventi, stimati parinti, in ciuda obstructiilor, am reusit. Sunt persoane care sunt impotriva invatamantului maghiar, dar noi credem in invatamantul in limba maghiara din Transilvania”, a mai spus Nemeth Zsolt.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰