Antena Meniu Search
x

Video Noi reguli pentru șoferi în toate statele UE. Ce ar putea fi considerate infracțiuni de acum înainte

În curând am putea avea permise de conducere digitale, valabile în întreaga Uniune Europeană. Este una dintre propunerile prezentate ieri de Comisia Europeană, care îşi doreşte modernizarea normelor privind permisele de conducere şi realizarea unei "Viziuni zero" – fără decese pe drumurile din Uniunea Europeană până în 2050.

de Redactia Observator

la 02.03.2023, 18:18

Vezi și

Noile norme propuse vizează şi tinerii şoferi, care vor putea să dobândească experiență prin intermediul unui sistem de conducere acompaniată. Permisul de conducere ar putea fi obţinut începând cu vârsta de 17 ani, însă tinerii vor putea şofa singuri doar după împlinirea vârstei de 18 ani. Ar putea fi introdusă o perioadă de probă de cel puțin doi ani pentru conducătorii auto începători.

Zero toleranță pentru conducerea sub influența alcoolului

Comisia propune, de altfel, toleranţă zero pentru conducerea sub influența alcoolului, dar şi extinderea domeniului de aplicare a infracțiunilor rutiere. Astfel, ar putea fi considerate infracţiuni: nemenținerea unei distanțe suficiente în raport cu vehiculul din față; depășirea periculoasă; parcarea periculoasă; traversarea uneia sau mai multor linii albe continue; conducerea pe sens interzis sau utilizarea unui vehicul supraîncărcat.

În cazul unor infracţiuni rutiere, şoferii ar putea primi interdicţie de a conduce la nivelul întregii Uniuni Europene. Potrivit Comisiei, anul trecut, peste 20 000 de persoane și-au pierdut viața pe drumurile din UE, iar majoritatea victimelor au fost pietoni, bicicliști și utilizatori de scutere și motociclete. Propunerile vor fi acum examinate de Parlamentul European și de Consiliu.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Unde vă petreceţi Sfintele Paşti?

Observator » Evenimente » Noi reguli pentru șoferi în toate statele UE. Ce ar putea fi considerate infracțiuni de acum înainte