O fată de 17 ani ar fi lovit cu bâta un poliţist aflat în misiune, în Covasna. Adolescenta a fost arestată
O adolescentă de 17 ani din Covasna a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi atacat cu o bâtă un poliţist aflat în misiune. Agentul, în vârstă de 34 de ani, încerca să imobilizeze o persoană recalcitrantă în momentul în care tânăra l-ar fi lovit din spate, în zona capului. Poliţistul a avut nevoie de 7-9 zile de îngrijiri medicale.
Potrivit anchetatorilor, incidentul s-a petrecut recent în comuna Bodoc, în timp ce poliţiştii încercau să imobilizeze o persoană recalcitrantă.
"În fapt, s-a reţinut că, în noaptea de 31.07.2026, un echipaj de poliţie din care făcea parte şi persoana vătămată, agent de poliţie, în vârstă de 34 de ani, s-a deplasat în comuna Bodoc, jud. Covasna, în urma unei sesizări la un eveniment. În timpul intervenţiei, respectiv în momentul imobilizării unei persoane recalcitrante, inculpata a lovit agentul de poliţie din spate, în zona capului, cu o bâtă confecţionată din lemn, cauzându-i leziuni care au necesitat 7-9 zile de îngrijiri medicale", se arată într-un comunicat de presă transmis luni Agerpres.
În urma cercetărilor, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de adolescentă pentru infracţiunea de ultraj. Aceasta a fost reţinută pentru 24 de ore, iar ulterior judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Sfântu Gheorghe a decis arestarea sa preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Ancheta este desfăşurată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Covasna - Secţia 1 Poliţie Rurală Sfântu Gheorghe.
